Atleții dorneni Claudia Costiuc și Alexandru Prâsneac au început în forță noul an. Cei doi sportivi pregătiți de Cristian Prâsneac au urcat pe podium la un concurs internațional de seniori care s-a desfășurat în Ungaria.
În vârstă de 20 de ani, Claudia Costiuc s-a clasat pe locul 2 în proba de 800 de metri, cu timpul de 2 minute 7 secunde și 39 de sutimi. Atleta dorneană a reușit astfel, încă o dată, să-și îndeplinească baremul pentru Campionatul Mondial sub 20 de ani, care va avea loc în Peru.
Colegul său de la CSM Dorna Vatra Dornei, Alexandru Prâsneac s-a întors cu o medalie de bronz din Ungaria. Atletul în vârstă de 18 ani a terminat al treilea proba de 800 de metri, cu timpul de 1 minut, 54 de secunde și 51 de sutimi.
În urma acestor rezultate, cei doi sportivi pregătiți de Cristian Prâsneac și-au asigurat dreptul de a participa la Campionatul Balcanic sub 20 de ani, care se vă desfășura pe data de 4 februarie în Serbia, la Belgrad.