Ciocoii vechi şi noi

La personajele acestui roman, care poartă şi titlul „Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă”, m-a dus gândul imediat după ce am aflat care sunt, mai nou, metehnele şefilor de la Cetatea.
Textul îl găsiţi aici, în cazul în care nu aţi reuşit să citiţi până acum opera lui Nicolae Filimon.

Pe scurt, un individ pe nume Dinu Păturică reuşeşte prin înşelăciune şi linguşire să îi fure averea boierului fanariot Andronache Tuzluc, cel care la rândul lui se îmbogăţise prin metode similare. Păturică îl reprezintă pe ciocoiul de tip nou nou – arivist, viclean şi ambiţios. Mai ales ambiţia, sprijinită de o voinţă excepţională, este trăsătura fundamentală a lui Păturică, ambiţia de a parveni îl face să fie linguşitor, servil, ipocrit, viclean.
Morala romanului este aceea că noua generaţie de ciocoi, reprezentată aici de Dinu Păturică, îi întrece în ipocrizie şi perfidie pe vechii ciocoi.

Revenind la vremurile noastre, am aflat ieri, cu surprindere, că un coleg din presă, Dănuţ Chidoveţ, a primit interdicţie de la Ciprian Anton de a mai participa la conferinţele de presă ale clubului, pe motiv că în ultima vreme a criticat activitatea bossului de la Cetatea. Mai mult, Anton l-a ameninţat pe Chido că îl va târî pe holurile tribunalului.

Dintr-un oarecare motiv am ajuns să fac ieri o comparaţie între mandatul lui Ciprian Anton şi cel al predecesorului său, Dumitru Moldovan, tocmai din această perspectivă. La rândul meu, în urmă cu mai bine de un an, spre sfârşitul lui 2008, am fost pus într-o situaţie similară.

După o serie de articole critice am fost ameninţat public că voi fi dat în judecată de preşedintele de atunci, Dumitru Moldovan. Cu toate acestea, Moldovan nu mi-a interzis niciodată să particip la conferinţele de presă ale clubului, asta deşi, atât timp cât a fost în funcţie, relaţia preşedinte – ziarist a fost puţin spus încordată.
Diferenţa dintre Andronache Tuzluc şi Dinu Păturică este, în cazul nostru, diferenţa dintre Dumitru Moldovan şi Ciprian Anton sau, cum zice chiar Nicolae Filimon, diferenţa „de la ciocoiul cu anteriu şi cu călămări la brâu al timpilor fanariotici, până la ciocoiul cu frac şi cu mănuşi albe din zilele noastre”.

Cel din urmă este descris genial de către autor în două fraze din Prolog:
„Ajuns la gradul de mărire pentru care a comis toate mişeliile, a suferit toate umilinţele şi a declamat, fără de a le simţi, toate virtuţile din lume, ciocoiul îşi ridică masca ipocriziei de la ochi şi se arată lumii în mizerabila şi urâcioasa nuditate a sufletului său celui mic.
Inima lui, asprită de suferinţele, umilirile şi înjosirile prin care a trecut, devine incapabilă de orice simţământ frumos şi uman.
Libertatea presei îl supără, căci descoperă inechităţile vieţii sale şi nu-l lasă să despoaie de averi pe stat şi pe particulari; funcţiunile statului le împarte la ciocoi cu cea mai mare prodigalitate şi, ca să se poată folosi mai bine de orânduirile în servicie, îşi recrutează un ciocoi tot de calibrul său şi speculează printr-însul pâinea nenorociţilor funcţionari.”

Şi numai când te gândeşti că aceste cuvinte au fost scrise în urmă cu 150 de ani…