Bucovina atacă promovarea
Bucovina Ciocanesti are sansa sa realizeze o tripla istorica in fotbalul judetean: campionat, Cupa Romaniei si promovarea in Liga a III-a. Pentru ultimul deziderat, echipa antrenata de Relu Buliga trebuie sa treaca la baraj de campioana judetului Botosani, Inter Dorohoi. Prima mansa este programata maine, cu incepere de la ora 17.30, pe stadionul “1 Mai” din Dorohoi.
Meciul tur dintre Inter Dorohoi si Bucovina Ciocanesti va fi condus de o brigada formata din centralul clujean Horatiu Mircea Fesnic, ajutat la cele doua tuse de bacauanii George Marian Fridl si Damian Antal. Jocul va fi supervizat din partea Federatiei Romane de Fotbal de Virgil Starica (Iasi) si Dumitru Varodin (Neamt).
Infiintata in urma cu doi ani, Inter Dorohoi a castigat Liga a IV-a din judetul Botosani cu un avans de opt puncte in fata urmatoarei clasate si o linie de clasament cu doar o singura infrangere in 26 de etape. Gruparea botosaneana are in lot si cativa jucatori care au evoluat in trecut pentru echipele din judetul Suceava, este vorba de portarul Dorel Satco si de ex-radautenii Negrut, Aghiorghiesei si Iosif Netbai, ultimul fiind suspendat pentru mansa tur a barajului.
“Speram sa avem parte de o noua promovare dupa cea reusita de prima echipa a Pojoratei in Liga a II-a. Se vor intalni doua echipe aproapiate valoric, dar Ciocanestiul are 51% sanse de promovare pentru ca joaca returul acasa” – presedintele Asociatiei Judetene de Fotbal Suceava, Ciprian Anton.
“Poate ca existau si adversari mai putin valorosi sau care nu-si doreau promovarea. Asa, cred ca sansele sunt egale intre echipa noastra si cea din Dorohoi. Poate avem un mic avantaj ca jucam returul pe teren propriu, dar va fi foarte important cum ne vom prezenta la Dorohoi, unde trebuie sa obtinem un rezultat pe care sa-l putem gestiona acasa. Ar fi extraordinar pentru zona noastra ca reusim doua promovari in acelasi an, mai ales acum, cand sunt atatea probleme in fotbalul romanesc” – antrenorul Bucovinei Ciocanesti, Relu Buliga.
In ultimele 12 sezoane, campioana judetului Suceava a reusit in 11 randuri sa castige barajul de accedere in Liga a III-a. Astfel, in perioada 2003-2013, echipele Soimii Suceava, Dorna Vatra Dornei, Viitorul Liteni, Juventus Falticeni, Raraul Campulung Moldovenesc, Rapid CFR Suceava, CS Gura Humorului, Foresta Malini, Sporting Suceava, Bucovina Fratautii Noi si FC Bucovina Pojorata au obtinut rand pe rand promovarea. Sirul a fost intrerupt anul trecut, cand Bradul Putna a pierdut barajul in fata celor de la Gloria II Bistrita, intr-un meci disputat la Piatra Neamt.