Chiruţ va fi operat vineri
Leonard Bibirig nu va putea conta în meciurile din Cupa României pe Adrian Chiruţ. Interul stânga al Universităţii se confruntă cu o problemă medicală mai veche şi se va opera săptămâna aceasta la Bacău.
Imediat după meciul cu Ştiinţa Bacău, Adrian Chiruţ a acuzat dureri mari la tendonul lui Achile. De altfel, căpitanul Universităţii nu a mai făcut deplasarea pentru meciul cu UCM Reşiţa din ultima etapă a Ligii Naţionale. Vineri Chirut va fi operat la clinica din Bacău a doctorului Chelariu. Acesta îi recomandase o intervenţie chirurgicală înca de anul trecut, însă interul sucevean a strâns din dinţi. Deocamdată Adrian Chiruţ este singurul jucător indisponibil înaintea Cupei României.
Universitatea Suceava va debuta în Cupa României, miercuri, în compania formaţiei Pandurii Târgu Jiu. În cazul unei victorii, sucevenii vor juca în următoarea fază a competiţiei contra câştigătoarei dintre UCM Reşiţa şi HC Odorhei.