Cetatea și Șoimii continuă cursa pentru promovare
Liga a 3-a programează la sfârșitul acestei săptămâni o etapă în care principalele favorite la promovare din Seria I au parte de dueluri dificile.
Primele două clasate, Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului, vor evolua sâmbătă, de la ora 18:00, pe terenurile formațiilor KSE Târgu Secuiesc, respectiv Sporting Liești. Runda a 5-a din play-off debutează astăzi cu partidele dintre Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II – Viitorul Onești și CS Blejoi – Știința Miroslava.
Liderul clasamentului, Cetatea Suceava, se deplasează la Târgu Secuiesc pentru a întâlni o echipă care a încurcat-o pe Șoimii în etapa precedentă, scor 2-2.
Ciprian Perju: ”Da, într-adevăr este un meci foarte important, la fel cum au fost și cele precedente, mergem pe aceeași linie să câștigăm, să le luăm pe fiecare în parte și sperăm să fie un meci care să ne aducă trei puncte. Suntem conștienți că ne va aștepta un meci foarte greu, îi știm din prima etapă din play-off în care au făcut, după părerea mea, au făcut un meci foarte bun la Suceava, dar sperăm să fim la capacitate maximă și să obținem un rezultat pozitiv.”
Ruben Sumanariu: ”Este o poziție pe care am așteptat-o de foarte mult timp și sperăm să rămânem până la final acolo. Focusul nostru toată săptămâna a fost că va fi un meci foarte greu la Târgu Secuiesc, am avut un meci greu și la noi acasă pe Areni, dar cu siguranță vom veni cu cele trei puncte acasă. Niciodată nu seamănă un meci cu celălalt, de aceea consider eu că va fi un meci mult mai greu decât cel din tur și ne așteaptă o bătălie.”
Alexandru Anton: ”A fost o săptămână dificilă, o săptămână în care ne-am pregătit bine din punct de vedere tactic, am pus cap la cap tot ne dorim să realizăm în meciul de sâmbătă. Băieții sunt bine, ne concentrăm de acum pe asigurarea locului 1. Meciul din tur a fost un meci dificil, ne-au pus câteva probleme, însă acum ne ducem cu gândul la victorie fără să existe alt rezultat.”
Șoimii Gura Humorului are, de asemenea, o misiune complicată în fieful celor de la Sporting Liești, ocupanta locului al treilea. Cele două formații sunt despărțite de doar două puncte în clasament.
”Se anunță un meci intens, disputat, în care fiecare echipă va încerca să-și impună ritmul și să profite de orice oportunitate. Pentru noi, cheia va fi constanța, concentrarea și capacitatea de a gestiona momentele importante, acele momente care fac diferența între un rezultat bun și unul decisiv. Băieții noștri știu ce au de făcut. Au demonstrat de atâtea ori că pot fi o echipă unită, puternică și greu de învins, iar sâmbătă au ocazia să confirme din nou aceste lucruri, într-un meci care poate influența decisiv configurația clasamentului.”, au transmis humorenii.
Clasament Play-off:
- Cetatea Suceava – 22p (4j)
- Șoimii Gura Humorului – 21p (4j)
- Sporting Liești – 19p (4j)
- Viitorul Onești – 17p (4j)
- KSE Târgu Secuiesc – 16p (4j)
- Știința Miroslava – 10p (4j)
- Sepsi OSK Sfântu Gheorghe II – 5p (4j)
- CS Blejoi – 2p (4j)
În play-out, Bucovina Rădăuți joacă sâmbătă, de la ora 18:00, pe teren propriu, împotriva ultimei clasate, FC Bacău 2. Elevii lui Daniel Stoica au nevoie de un succes pentru a scăpa definitiv de emoțiile retrogradării pe acest final de sezon.
Tot în această etapă de play-out se mai dispută jocurile Aerostar Bacău – CSM Vaslui, USV Iași – AFC Odorheiu Secuiesc și CS Gheorgheni – CSM Adjud.
Clasament Play-out:
- CSM Vaslui – 38p (4j)
- AFC Odorheiu Secuiesc – 36p (4j)
- USV Iaşi – 33p (4j)
- CS Gheorgheni – 31p (4j)
- Bucovina Rădăuţi – 30p (4j)
- Aerostar Bacău – 29p (4j)
- CSM Adjud – 26p (4j)
- FC Bacău 2 – 18p (4j)










Un comentariu