Cetatea este primul lider al Ligii a IV-a. Rezultatele și marcatorii primei etapei

Cetatea Suceava a debutat în forță în Liga a IV-a. Echipa antrenată de Ionuț Plămadă și Andrei Ițco a devenit primul lider al campionatului, după ce a câștigat duminică, pe stadionul Areni, în fața celor de la Recolta Fântânele, cu scorul de 8-0, prin golurile lui Mateiciuc (3), Căinari (2), Samson, M. Ilie și Codău.

Bradul Putna a câștigat în deplasarea de la Siret, cu scorul de 5-0, prin golurile marcate de C. Coroamă (2), T. Rusu, Isopescu și Teleagă, în timp ce Juniorul Suceava s-a impus în prologul primei etape, pe stadionul Ițcani, în fața Minerului Iacobeni, cu scorul de 4-0, prin reușitele semnate de Eminovici (2), Munteanu și Zaharie.

In derbyul rundei inaugurale, Juniorul Salcea a dispus, pe terenul de la LPS, de Viitorul Liteni, cu scorul de 5-2, în urma golurilor înscrise de Moloce (3), Popovici și Luchian, respectiv Sahru și V. Răzlog.

Rezultatele primei etape:

Juniorul Suceava – Minerul Iacobeni: 4-0
Marcatori: Eminovici (2), Munteanu și Zaharie.

Cetatea Suceava – Recolta Fântânele: 8-0
Marcatori: Mateiciuc (3), Căinari (2), Samson, M. Ilie și Codău.

Forestierul Frumosu – Dream Team Ipotești: 0-2
Marcatori: Muntean și Tihulca.

Zimbru Siret – Bradul Putna: 0-5
Marcatori: C. Coroamă (2), T. Rusu, Isopescu și Teleagă.

Moldova Drăgușeni – Progresul Frătăuții Vechi: 2-1
Marcatori: Nechitoaia, autogol / M. Apostol.

Juniorul Salcea – Viitorul Liteni: 5-2
Marcatori: Moloce (3), Popovici și Luchian / Sahru și V. Răzlog.

Turul campionatului nu va conține etape intermediare și se va încheia pe 10 noiembrie. Tot în acest an, dacă vremea o va permite, se vor desfășura și primele două runde din retur.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close