Cetatea a adus un mijlocaș trecut pe la Rapid și Sepsi

Cetatea Suceava a anunțat transferul mijlocașului Marian Liviu Drăghiceanu, în vârstă de 26 de ani, jucător de picior stâng, cu experiență în primele trei ligi ale fotbalului românesc.

Născut la 7 iulie 1999, la Săvinești, Drăghiceanu a început fotbalul la Ceahlăul Piatra Neamț, club pentru care a debutat în Liga I la 15 ani, 10 luni și 10 zile.

A contribuit la promovarea Dunării Călărași în Liga I, în sezonul 2017–2018 al Ligii a II-a, formație pentru care a evoluat ulterior în două partide pe prima scenă. În sezonul 2018–2019 a câștigat Liga a III-a cu Rapid București.

Perioada de referință a carierei sale a fost la CSM Reșița, unde a adunat 73 de apariții și 27 de goluri. În sezonul 2023–2024, a devenit golgheterul Ligii a II-a, cu 14 reușite.

Ultima experiență a fost la Sepsi OSK, pentru care a bifat nouă prezențe în Superliga și patru în Cupa României.

Într-un comunicat, reprezentanții clubului sucevean au transmis: „Marian este un jucător dinamic, cu viziune, personalitate și capacitate de a decide meciuri. Un profil care aduce plus de calitate, experiență și mentalitate de lider într-un moment important al sezonului. Bun venit la Cetatea, Marian Liviu Drăghiceanu!”.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *