Cerlincă, Sumanariu și Tucaliuc, reacții după promovarea în Liga a 2-a
Cetatea Suceava a obținut promovarea directă în eșalonul secund al fotbalului românesc după o victorie categorică, scor 4-0, obținută pe teren propriu în fața echipei secunde a clubului Sepsi Sfântu Gheorghe.
Căpitanul Andrei Cerlincă a scos în evidență parcursul perfect al echipei în faza de play-off și atmosfera creată în tribunele stadionului Areni: „Suntem foarte, foarte bucuroși pentru că, după cum știți, am avut meciuri foarte, foarte dificile. Am reușit 8 victorii din 8 în play-off și asta nu a făcut nicio altă echipă din celelalte serii. Și am reușit la final să câștigăm și meciul acesta acasă, în fața miilor de suporteri. Ne bucurăm nespus de mult! Cred că ultima dată a fost a fost atât de multă lume când am jucat cu Dinamo în Cupă, dar cred că totuși nu a fost atât de plin ca acum. Mă bucur și le mulțumesc tuturor suporterilor care au fost alături de noi. În Liga a 2-a sperăm să începem cu dreptul, ușor-ușor, și să avem cât mai multe reușite. Acum nu știm, dacă am avut ca obiectiv, cum a spus domnul președinte, Marian Bordeianu, două promovări consecutive, vedem ce ne propunem iarăși. Poate mergem pe a treia. Doamne ajută!”
Fundașul Ruben Sumanariu a vorbit despre revenirea sa în fotbalul de performanță: „A fost senzațional. Mă gândesc de o lună încontinuu să jucăm promovarea acasă, în fața tuturor sucevenilor, și mi-am îndeplinit un mare, mare vis. Am fost prea montați săptămâna asta, chiar și la antrenamente se vedea extraordinar de bine și s-a văzut și în teren. În Liga a 2-a sper să ne ajute Dumnezeu să fim sănătoși și vom vedea. Dedic această promovare tuturor celor care m-au susținut. După trei ani de muncă în Anglia am revenit din nou la fotbal și uitați-mă, mă bucur de fotbal, mi-a lipsit. Și da, pot să zic că dedic promovarea soției mele și copilului meu, pentru ei mă zbat mereu.”
Mijlocașul Cosmin Tucaliuc speră să continue la Suceava și în Liga a 2-a: „Cu siguranță este un vis îndeplinit. S-a creat aici o emulație extraordinară. Mă bucur că am câștigat Liga a 3-a, că am promovat și că am făcut acești oameni fericiți. Pe Areni nu am mai văzut așa ceva și mă bucur din suflet că sucevenii iubesc fotbalul. Sper să continui la Suceava și în Liga a 2-a.”
Alături de Cetatea Suceava, din celelalte serii au mai promovat direct CSL Ștefăneștii de Jos, SCM Râmnicu Vâlcea și Știința Poli Timișoara. Cealaltă reprezentantă a județului, Șoimii Gura Humorului, a remizat în ultima rundă, scor 1-1, cu KSE Târgu Secuiesc, și va evolua la barajul de promovare într-o singură manșă, alături de SC Popești-Leordeni, Minerul Lupeni și Unirea Alba Iulia. Semifinalele acestui baraj sunt programate pe 30 mai, iar finala va avea loc pe 6 iunie.









