Cer sprijinul suporterilor

Rapid Suceava este in fata celui mai important meci din istoria clubului ce lua fiinta in urma cu 68 de ani la Itcani. Joaca maine, de la ora 18.30, pe stadionul din Botosani, in compania Petrolului Ploiesti, in optimile de finala ale Cupei Romaniei.

Nu avem nimic de pierdut”. Aceasta este ideea de baza de la care pornesc “ceferistii” in meciul de maine seara. Bogdan Tudoreanu mizeaza pe unitatea grupului si pe sprijinul suporterilor suceveni in incercarea rapidistilor de a-i impiedica pe “lupii galbeni” in drumul spre sferturile de finala. “Este meciul anului pentru noi. Este clar ca Petrolul pleaca cu prima sansa, dar mergem la Botosani sa jucam. Noi nu avem nimic de pierdut, trebuie sa jucam relaxati, sa dam o replica buna, iar lumea sa fie multumita de jocul prestat de noi. Pana acum nu am intalnit un adversar care sa ne preseze, sa ne domine. Petrolul este insa mult peste nivelul Ligii a II-a, dar sper ca sucevenii sa vina in numar cat mai mare la meci, sa ne sustina, iar noi sa facem un joc bun si poate producem o surpriza. Atuul nostru ar fi echipa. Suntem un grup unit, suntem ca o familie si in teren si in afara, iar asta cred ca s-a vazut in parcursul nostru de pana acum. E clar ca nu vom putea merge peste ei sa facem pressing, va trebui sa facem un joc de asteptare, sa stam bine in teren, sa nu le dam spatii pentru ca sunt foarte periculosi”, a declarat antrenorul principal al Rapidului, Bogdan Tudoreanu.

Seful bancii tehnice de pe Areni i-a urmarit pe petrolisti in meciul de la Giurgiu, incheiat 0-0. “Am vazut si in meciul de luni seara, Petrolul este o echipa bine asezata in teren, cu jucatori valorosi. A avut doar doi romani in teren la Giurgiu. Au jucatori de forta, jucatori talentati, care pot face diferenta si pot rezolva un meci pe cont propriu. Aici ma refer la Tamuz, la Priso sau la Teixeira”, a precizat Bogdan Tudoreanu, care pe langa Cerlinca, suspendat, mai are o problema in cadrul lotului, in aparare. “Plecanciuc este accidentat, a facut luni un control medical, dar nu stim daca va fi recuperat 100% pana joi”, a spus Ted.

Castigator al Cupei Romaniei in urma cu zece ani, cu Dinamo, Dorin Semeghin este convins ca rapidistii pot repeta isprava din optimi, cand au eliminat pe Gaz Metan Medias. “Mingea este rotunda. Cum am jucat bine cu Gaz Metan, putem sa facem o figura frumoasa si cu Petrolul. Va fi insa un meci foarte greu. Petrolul are o echipa buna, omogena, cu jucatori care evolueaza de mult timp impreuna. Noi mergem insa sa jucam. Nu avem nimic de pierdut. Sper sa vina cat mai multi suceveni sa ne incurajeze. I-am face extrem de bucurosii daca am reusi o surpriza”, a declarat Seme. Capitanul Rapidului a jucat in aceiasi echipa cu actualul golgheter al Petrolului, israelianul Toto Tamuz. “Am fost coleg cu Tamuz in Israel jumatate de an (in 2006, la Hapoel Petah Tikva). Are forta, tehnica, este un jucator complet”, a spus Semeghin, care a imbracat pentru un sezon si tricoul Petrolului.

La randul sau, Claudiu Velescu spune ca rapidistii sunt pregatiti sa-i “chinuie” serios pe “lupii galbeni” in incercarea acestora de a se califica in sferturile de finala ale Cupei Romaniei. “E clar ca vom intalni una dintre cele mai bune echipe din Romania, o echipa cu jucatori foarte valorosi care au evoluat prin campionate puternice si care formeaza un grup foarte bun. Petrolul este o echipa care si-a propus de la inceputul competitiei sa castige Cupa Romaniei, dar nu este invingatoare de dinaintea meciului cu noi. Mergem sa ne jucam sansa, nu avem nimic de pierdut, ci doar de invatat din acest joc. Cupa Romaniei este competitia surprizelor si speram sa dam o replica cat mai buna celor de la Petrolul si sa reusim sa-i chinuim putin”, declarat Velescu, care le-a cerut sucevenilor sa vina in numar cat mai mare la Botosani. “Ii invitam pe suporterii suceveni sa vina in numar cat mai mare la meci si sa ne duca spre surpriza pe care ne-o dorim cu totii. Ati vazut, publicul a contat foarte mult la acel rezultat cu Gaz Metan. Noi ii asiguram ca vom da totul pe teren”, a precizat Velescu.

Patru autocare pentru deplasarea galeriei sucevene

Un lucru este cert. Jucatorii rapidisti vor fi sustinuti la meciul de maine cu Petrolul Petrolul de o galerie de peste 200 de suporteri, carora conducerea clubului de pe Areni le va pune gratuit la dispozitie patru autocare pentru a face deplasarea la Botosani. Plecarea fanilor suceveni este programata maine, la ora 16.00, din parcarea din fata Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, situat in preajma stadionului Areni. Cei care vor face deplasare pe cont propriu isi pot procura bilete pentru meciul Rapid – Petrolul fie de la Restaurantul Vivendi din Suceava, fie de la stadionul Municipal din Botosani.  Pretul unui tichet variaza între 10 lei la peluze si 20 de lei la tribune. Cei care vor ramane acasa, la Suceava, pot urmari meciul de maine dintre Rapid si Petrolul Ploiesti din fata televizoarelor, in direct la Digi Sport.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

6 Comentarii

  1. La sediul clubului ni s-a spus azi ca nu se mai organizeaza deplasarea suporterilor cu autocarele puse la dispozitie de club ( fiecare pe cont propriu). Ori e vrajeala sau asa e treaba doar ca sa cumparam bilete pentru meci.

  2. Ted ce declaratie e asta?joc de asteptare?ne lasam calcati in picioare..ne jucam sansa nu stam cu curu in poarta..daca incepi cu mentalitatea asta „joc de asteptare” e clar luam ce cacat de meci o sa avem

  3. Atentie mare, stiu din surse sigure ca cei de la botosani se organizeaza pentru meciul asta. Asa ca aveti grija unde puneti bannerele si sa nu le lasati nesupraveghiate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *