Ce lucruri bune ne-a adus secolul 21?

Secolul 21 a fost martor la atât de multe invenții grozave în știință, tehnologie, precum și în alte domenii, încât uneori este greu de crezut că s-au împlinit doar 22 de ani de la începutul secolului. Nu este ușor să apreciem care dintre ele sunt cele mai de preț, deoarece putem fi oricând subiectivi. O estimare corectă, însă, poate lua în considerare impactul lor în viețile noastre.

Surprinzător sau nu, am putea începe cu Wikipedia, enciclopedia online care poate fi accesată gratuit de oricine, în peste 290 de limbi. Creată în 2001 de Jimmy Wales și Larry Sanger, aceasta este, fără îndoială, una dintre cele mai importante invenții ale secolului 21. A schimbat complet modul în care oamenii își împărtășesc cunoștințele. Chiar dacă nu este cea mai bună sursă când vine vorba de scopuri academice, Wikipedia s-a dovedit a fi un site eficient de unde se poate învăța aproape orice din lume, iar colaboratorii pot contribui oricând și de oriunde, datorită existenței internetului.

Pe lângă faptul că oferă acces direct la informație și face comunicarea dintre oameni mai ușoară și mai rapidă, internetul vine la pachet cu noi oportunități de divertisment, inclusiv jocurile online, dintre care o parte sunt și jocuri strategice, precum blackjack-ul și șahul. Cu zece ani înainte de a intra în secolul 21, blackjack-ul putea fi jucat doar în cazinouri, jucătorii interacționând în mod personal cu un dealer și având șansa de a atinge efectiv teancurile de cărți. Primele cazinouri online au apărut la mijlocul anilor ’90. Adevărul este că erau mai mici și aveau o bibliotecă de jocuri oarecum limitată, dar le-a luat doar câțiva ani să evolueze, dat fiind faptul că până în 1997 existau deja 200 de site-uri de acest gen. Saltul în secolul 21 a adus chiar și titlul online, care este unul dintre cele mai jucate jocuri la nivel global. Și cel pe care Alice din Țara Minunilor l-a făcut ceva mai popular decât era înainte, poate fi accesat doar prin click-uri. Având în vedere că acest secol este aici ca să rămână pentru mult timp, continuă să vină cu îmbunătățiri și surprize, cum ar fi realitatea virtuală sau cea augmentată, dezvoltate în diverse domenii ale vieții.

Mașinile electrice au motoare care le propulsează folosind energia electrică salvată într-un dispozitiv de stocare a energiei, cum ar fi o baterie reîncărcabilă. Mașinile electrice nu sunt tocmai o invenție a secolului 21, deoarece există de peste un secol. Cu toate acestea, abia în secolul 21 a fost dezvoltată tehnologia care a permis ca ele să fie fabricate și comercializate la scară largă. Unul dintre aceste progrese tehnologice a fost dezvoltarea multor stații de încărcare, care a permis folosirea lor pentru călătorii pe distanțe lungi. Cu o eficiență energetică de aproape 90% și foarte puțină poluare fonică și atmosferică, este probabil că mașinile electrice își vor continua popularitatea actuală, deoarece grijile legate de poluarea mediului, conservarea energiei și schimbările climatice, ocupă locul central în luarea deciziilor indivizilor și guvernelor din întreaga lume.

Progresele în materie de mașini au ajuns până la conducerea autonomă. Modul autopilot de la Tesla a fost inițiatorul acestui concept, iar șoferii sunt acum capabili să călătorească dintr-un loc în altul aproape autonom. Marii producători de automobile precum Volvo au început chiar să producă vehicule concept, care nici măcar nu includ un volan în designul lor.

Poate cea mai subestimată dezvoltare tehnologică a secolului 21 este imposibilitatea de a ne mai rătăci. Servicii precum hărțile Google și Apple au făcut ca fiecare parte a lumii să fie vizibilă și navigabilă. Waze și Citymapper au introdus date bogate, care fac călătoriile mai rapide și mai inteligente. Odată cu dezvoltarea acestor aplicații, deplasarea s-a schimbat fundamental. Acestea au venit alături de alte schimbări, cum ar fi disponibilitatea vehiculelor mici, foarte populare fiind scuterele. Deținem o mulțime de informații despre unde ne aflăm și unde mergem, pe care generațiile anterioare nu și-ar fi putut imagina niciodată că le-ar putea citi ca în palmă. Datele de locație sunt unele dintre cele mai valoroase oferite firmelor de tehnologie, iar companii precum Google și Facebook s-au confruntat cu întrebări referitoare la ce anume adună despre utilizatori și de ce. Este atât de util, tocmai pentru că este atât de personal; ne oferă o mare valoare și nouă.

Sunt două decenii și doi ani de când am intrat în secolul 21. S-au întâmplat multe și totodată puține, în comparație cu ce va mai urma. Dacă ne analizăm atent chiar și cea mai banală zi din viața noastră, putem găsi mai mult de 21 de lucruri pe care înainte de anul 2000 nu le aveam la îndemână. Secolul 21 este spectaculos!

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *