FOTO | Calificat, ficat, ficat!

Calificat, ficat, ficat! Rapid CFR Suceava a ajuns, in premiera pentru istoria clubului, in faza saisprezecimilor de finala ale Cupei Romaniei, dupa ce s-a impus astazi, la limita, cu scorul de 1-0, pe terenul celor de la Cetatea Targu Neamt, intr-o partida din cadrul turului V al competitiei.

Deplasati pe arena de la poalele Cetatii Neamtului cu cel mai bun lot posibil si cu gandul de a face pe dracu-n patru pentru a aduce o echipa de Liga I pe Areni dupa o pauza de noua ani, “ceferistii” au avut mari emotii in minutul 7, cand gazdele au cerut penalty la un hent involuntar comis in careu de Velescu. Centralul iesean Vlad Baban nu a schitat insa niciun gest, spre usurarea bancii sucevene.

In jumatatea adversa de teren, trupa antrenata de Bogdan Tudoreanu a expediat primul sut pe spatiul portii nemtene abia la jumatatea primei reprize, cand Haraguta a retinut fara emotii o minge trimisa de Sfrijan. Nemtenii au replicat ceva mai taios, Rohetki fiind nevoit, intr-un interval de doar cinci minute, sa se opuna in doua randuri deschiderii scorului. Mai intai a retinut o minge cu capul trimisa de Dutciuc, iar apoi a fost la post la un sut din marginea careului expediat de Bobric.

Cetatea Targu Neamt - Rapid Suceava Golofca 1

Unicul gol al intalnirii a venit in minutul 30, cand Golofca a primit o pasa in adancime de la Marinkovic, a ajuns la minge inaintea lui Haraguta si dupa ce l-a driblat pe acesta a inscris cu un sut din unghi. Se intrezareau saisprezecimile de pe banca sucevenilor. “Ceferistii” isi putea dubla avantajul cu doua minute inainte de pauza, dar mingea trimisa din lovitura libera de Burcea a trecut peste poarta.

Prima ocazie a reprizei secunde a fost trecuta tot in contul oaspetilor, Matei finalizand cu capul putin peste transversala o centrare venita de la Semeghin. De partea cealalta, formatia nemteana a reactionat prin Homneac, dar executia in forta a fostul varf de pe Areni a fost respinsa de la coltul scurt de catre unul dintre fundasii suceveni. In minutul 69, gazdele au solicitat din nou penalty, de aceasta data fara niciun temei, la o interventie regulamentara a goalkeeperului Rohetki asupra lui Homneac. Sase minute mai tarziu, Dutciuc are o incursiune pe partea dreapta, centreaza in careu pentru acelasi Homneac, dar mingea trimisa de “KGB” se opreste in bratele lui Rohetki. Avea sa fie si ultima sansa serioasa de egalare a Cetatii Targu Neamt, in conditiile in care rapidistii au gestionat perfect avantajul minim luat in prima repriza, Bogdan Tudoreanu preferand sa faca pe finalul meciului schimbari post pe post, fara sa destabilizeze in vreun fel sistemul de joc.

Rapidul s-a impus in cele din urma cu scorul de 1-0 si si-a indeplinit astfel primul obiectiv, acela de aduce o echipa de Liga I pe Areni dupa o asteptare de noua ani.

Cetatea Tg. Neamt: Haraguta – Varea, Rotaru, Mihaies, Hutanu, Miron (’60 Maris), Chirila, Bucataru (’88 Lupascu), Dutciuc, Homneac, Bobric. Antrenor: Ciprian Danciu.

Rapid Suceava: Rohetki – Balan, Velescu, Plecanciuc, Semeghin – Golofca, Sfrijan, Sumanariu (’86 Apostol), Burcea (’82 Cerlinca) – Marinkovic, Matei (’70 Negru).

Bogdan Tudoreanu: “A fost un meci greu, in care s-a resimtit o oarecare stare de oboseala in randul jucatorilor si din acest motiv nu am contat foarte mult in atac. In schimb, s-a vazut experienta liniei noastre defensive. Important este ca am castigat, iar pe termen scurt ne-am indeplinit obiectivul in Cupa Romaniei

Tragerea la sorti a meciurilor din cadrul saisprezecimilor de finala ale Cupei Romaniei va avea loc martea viiitoare, 16 septembrie, la sediu FRF de la Casa Fotbalului.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

3 Comentarii

  1. Felicitari…lui Vlad Baban si,desigur,Comisarului.Comisar care,probabil supermahnit de ne-performanta din sezonul trecut vrea sa sparga ..gura targului.La mai mare!Felicitari si lui Rohetki-care ,se aude,nu tine la blaturi-si lui Seme care nu mai trage penalty-uri,comise tot de el,in bara,in minutul 90…Echipa incepe sa se miste cumva,dar fara antrenor e nashpa rau…Poate trece tot Comisarul pe banca,ca oricum poate fi el orice.Chiar si mijlocas central….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *