
Buziuc va juca la Rapid
Rapid Suceava trece la cea mai grea etapă a pregătirilor de iarnă. După o săptămână de reacomodare la efort, trupa antrenată de Bogdan Tudoreanu pleacă de astăzi într-un cantonament de zece zile la Poiana Negrii, stagiul fiind destinat în principal acumulărilor fizice.
“Ceferiştii” vor deplasa la munte un lot de 22 de jucători, printre care şi atacantul sucevean Alex Buziuc, venit sub formă împrumut pentru o perioadă de şase luni de la prim-divizionara Gaz Metan Mediaş.
“Buziuc este cel mai bun transfer pe care îl puteam face în această pauză de iarnă. Este un fotbalist bun, este sucevean şi se cunoaşte cu majoritatea băieţilor din lot, plus că are şi avantajul că nu a împlinit încă 21 de ani. Faptul că are şansa să evolueze meci de meci, timp de jumătate de an, cred că este în avantajul nostru ca şi club, dar şi în avantajul lui”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Update: Alex Buziuc a fost imprumutat pentru o perioada de un an de zile la Rapid Suceava.
În schimb, conducerea tehnică de pe Areni nu l-a oprit în lotul pentru sezonul de primăvară pe mijlocaşul Dorel Grecu, acesta fiind cedat până la finalul campionatului în Liga a III-a, la ACS Bucovina Rădăuţi.
Astfel, în autocarul care pleacă astăzi spre pesiunea “La Bella Vista” se vor îmbarca următorii jucători: Andrei Roheţki, Cătălin Pascal – Daniel Bălan, Claudiu Velescu, Dragoş Sfrijan, Dorin Semeghin, Alex Apostol, Adrian Gheorghiciuc, Mircea Negru, Florin Plecanciuc, Ciprian Sumanariu, Constantin Ferariu, Răzvan Bâgu, Sascha Marinkovic, Cătalin Golofca, Radu Sava, Valeriu Tiron, Cristian Spătar, Adrian Vornicu, Alex Buziuc, plus juniorii Bărbosu şi Vârvara.
“Urmează o perioadă grea pentru jucători, dar sper eu benefică. Este un stagiu în care ne vom axa pe pregătirea fizică, iar rezultatele sper să se vadă de pe 28 februarie. În proporţie de 90%, acesta va fi lotul cu care vom aborda partea a doua a sezonului”, a spus Tudoreanu.
Pe parcursul stagiului montan, rapidiştii vor disputa şi două meciuri amicale în compania celor de la FC Pojorâta. Primul va avea loc duminica viitoare, pe stadionul din Vatra Dornei, iar cel de-al doilea pe 28 ianuarie, la revenirea din cantonament, pe terenul din Pojorâta.
“Ceferiştii” vor disputa alte şapte meciuri de verificare în luna februarie, când Semeghin şi compania îşi vor testa cu Bucovina Rădăuţi (4 februarie), Ştiinţa Miroslava (7 februarie), Cetatea Târgu Neamţ (10 februarie), FCM Dorohoi (12 februarie), Ceahlăul Piatra Neamţ (14 februarie), SC Bacău (18 februarie) şi din nou cu FCM Dorohoi (21 februarie). Sezonul de primăvară al Ligii a II-a debutează pe 28 februarie, când Rapid Suceava se va deplasa la Slobozia.
Cu un primar ca lumea si cu un antrenor adevarat,am putea chiar promova…Excelent managementul Comisarului.Deci …poate,daca vrea!De urmarit.
vinatorul=moldovan.se lauda singur.urmariti toate comentariile vinatorului pina acum.moldovan cel mai mare cancer al fotbalului sucevean+anton+lungu.lungu da firimiturile astea (10 miliarde) de nevoie pt imagine si de gura lumii.chiar nu se vrea promovarea,nu va faceti iluzii.o sa vedeti in retur.PS.ma mir de ce nu mai scrie moldovan comentarii cu litere mari.
Mira-te,flacau!
Bati campii , Vanatorul este tot unul ca si tine care are ceva cu Moldovan.
Lasati omul ca isi face bine treaba deocamdata!
Vanatorul on 28 noiembrie 2014 at 22:00 a spus:
“- Atletul?! sopti ciufuliciul cu ochii în lacrimi.
Victor încuviinta clatinînd încet capul. Imita gestul cu care atletul dadea semnal de castig la roata norocului.”
Ghici…ghicitoarea mea!
Sigur nu-i pentru Comisar.N-are cum sa priceapa chiar daca-i explica cineva…
Acest comentariul este unul din multe altele in care Vanatorul comenteaza si el aiurea precum tu.
…venit sub formă (..) împrumut pentru o perioadă de șase luni de la prim-divizionara Gaz Metan Mediaș. Zice Chido. …are șansa să evolueze meci de meci, timp de jumătate de an, … zice Bogdan Teodoreanu. Update: Alex Buziuc a fost împrumutat pentru o perioadă de un an de zile la Rapid Suceava. Corect, 6 luni+jumătate de an face „izact” 1 an.