
Bucovina se bate pentru un loc în 16-imi
Bucovina are sansa de a aduce o echipa de Liga I la Radauti dupa o pauza de 35 de ani. Pentru asta, formatia antrenata de Dorin Goian si Daniel Balan trebuie sa treaca de Stiinta Miroslava, pe care o infrunta miercuri, de la orele 16.30, pe stadionul Municipal, in cadrul Turului al IV-lea din Cupa Romaniei.
“Vom intalni o echipa bine inchegata, care are ganduri de promovare in campionat. Sansele de calificare sunt egale. Nu va fi usor, dar ne dorim sa mergem mai departe. Ar fi o experienta unica pentru oras, pentru public si pentru jucatori sa aducem o echipa de Liga I la Radauti. Se vedem daca vom putea. Va conta forma de moment”, a precizat antrenorul Dorin Goian, care pregateste cateva schimbari in formula de start de maine.
Trupa condusa de Dorin Goian si Daniel Balan a ajuns in Turul IV al Cupei Romaniei, dupa ce a trecut de Sanatatea Darabani (scor 1-0) si Foresta Suceava (scor 1-0). De partea cealalta, iesenii de la Stiinta Miroslava au eliminat in turul precedent o alta formatie suceveana, Viitorul Liteni (4-0).
Ultima calificare a unei echipe radautene in saisprezecimile Cupei Romaniei dateaza din 1983. Atunci, Metalul Radauti era invinsa in aceasta faza a competitiei, pe teren propriu, de FC Arges Pitesti, cu scorul de 1-3.










Uite ca a trecut Bucovina Rădăuți și de Știința Miroslava! Ca să nu mai zică „desculții” de la Foresta ca au fost eliminați nemeritat, de Bucovina din Cupă. Hai Bucovina Rădăuți!