Bucovina Rădăuți, victorioasă în ultimul meci amical

Bucovina Rădăuți s-a impus sâmbătă, pe stadionul Municipal, în fața juniorilor U19 de la FC Botoșani, cu scorul de 5-0, în ultimul amical disputat de trupa lui Iulian Ionesi înainte de reluarea Ligii a III-a.

Gruparea rădăuțeană a marcat toate cinci goluri în prima jumătate de oră a meciului, prin Florescu (2), Stoian (2) și Plămadă.

Iulian Ionesi a început jocul în următoarea formulă Puianu – Antonesei, Chirilescu, Florescu, Coajă, Dănilă, Bejenar, Stroe, Plămadă, Stoian și R. Ciobanu, pe parcurs fiind rulat întreg lotul avut la dispoziței.

A fost al 13-lea amical disputat de Bucovina în intersezon după cele cu Aerostar Bacău (3-2), Juniorul Suceava (4-1 și 3-3), Hușana Huși (1-0 și 0-2), Şomuz Fălticeni (1-0 și 1-1) Oțelul Galați (1-0), LPS Suceava (6-6), Dante Botoșani (2-2 și 1-1) și CSM Ceahlăul Piatra Neamț (0-1).

Aflată pe locul 3 în clasamentul Seriei I a Ligii a III-a, la egalitate de puncte cu liderul Ştiința Miroslava și Foresta Suceava, Bucovina Rădăuți va relua sâmbătă campionatul, în deplasare, la Pașcani.

Foto: Cristian Plosceac

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Bucovina Rădăuți, victorioasă în ultimul meci amical"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*