
Bucovina Rădăuți revine de luni la antrenamente
Bucovina Rădăuți și-a schițat programul de pregătire pe care îl va urma până la reluarea campionatului Ligii a III-a.
Astfel, echipa condusă de Ionuț Plămadă se va reuni luni, 16 ianuarie, iar după perioada de reacomodare la efort, are în plan să efectueze și un cantonament într-o locație ce va fi stabilită până la sfârșitul acestei săptămâni de către conducerea clubului.
Gruparea rădăuțeană a perfectat până acum patru meciuri amicale în compania formațiilor Politehnica Iași (20 ianuarie), Juniorul Suceava (28 ianuarie), Gloria Bistrița (2 februarie) și Foresta Suceava (4 martie).
În pauza de iarnă, Bucovina s-a despărțit de doi jucători, este vorba de mijlocașul Ionuț Străjeriu, care a abandonat cariera de fotbalist, și de fundașul Ştefan Rusu, care a ales să joace pentru Inter Dorohoi.
În schimb, conducerea rădăuțeană este în căutarea unui atacant și a doi jucători care să respecte regula “under”.
Aflată pe locul 2 în clasamentul seriei la finalul sezonului de toamnă, Bucovina Rădăuți va relua campionatul pe data de 11 martie, cu un meci pe teren propriu în compania celor de la CSM Bacău.