
VIDEO | Bucovina Rădăuți a urcat pe loc de play-off
Bucovina Radauti a urcat pe loc de play-off in clasamentul seriei intai a Ligii a III-a, dupa ce a castigat sambata, pe terenul celor de la Husana Husi, cu scorul de 2-1, intr-un meci din cadrul etapei a VIII-a.
Husana a avut doua sanse bune de a deschide scorul in prima repriza prin fostul atacant al Bucovinei, ghanezul Francis Agbleta, dar portarul Puianu a fost la post si a mentinut tabela intacta pana la pauza.
Viorica a ratat o ocazie monumentala in debutul partii secunde, dar atacantul gazdelor avea sa se revanseze in fata colegilor in minutul 58, marcand pentru 1-0 cu un sut in vinclu din coltul careului.
Trupa antrenata de Iulian Ionesi a revenit insa spectaculos, intre minutele 73 si 74. Mai intai, Florescu (foto) si-a trecut in cont al patrulea gol in opt etape, dupa ce a egalat cu capul dupa o centrare din lovitura libera, iar la faza urmatoare, imediat ce gazdele au repus mingea de la centrul terenului, Robert Ciobanu a profitat de o greseala in defensiva adversa si a inscris cu un sut plasat langa bara.
Husana – Bucovina Radauti s-a terminat 1-2, cu un gol al gazdelor anulat pe final pe motiv de off-side.
Bucovina Radauti: Puianu – Antonesei, Florescu, Chirilescu, Coaja – Bejenar, Pitic – I. Plamada, Coroama, Vatamaniuc – R. Ciobanu. Pe parcurs au mai intrat: Ionesi, Irimescu, Nistor, Puha si Stroe.

In ultima runda din tur, gruparea radauteana va primi sambata, de la ora 14.00, pe stadionul Municipal, vizita nou-promovatei Bradu Borca.
Foto: Cristian Lapa
Sper ca noul primar al Radautiului sa sustina echipa de fotbal.