Bucovina Rădăuți a pierdut incredibil la Însurăței, 0-4 cu Dacia Unirea, ratând prezența în finala play-off-ului

2-0 este un scor periculos. E o zicală din fotbal, trăită pe propriu piele de Bucovina Rădăuți, care a ratat incredibil calificarea în finala play-off-ului de promovare în Liga a II-a, după ce a pierdut sâmbătă, în fața celor de la Dacia Unirea Brăila, cu scorul de 0-4, în manșa secundă a semifinalelor.

Plecată la Însurăței cu un avantaj de două goluri, luat de pe urma meciului tur, trupa antrenată de Iulian Ionesi a scăpat fără gol primit în prima repriză, la ocaziile avute de Patrick Petre și Raphael Stănescu. Mai mult, rădăuțenii puteau da lovitura de grație în minutul 31, dar Robert Ciobanu a trimis în plasa laterală dintr-un metru.

Bucovina a avut și primele șanse ale reprizei secunde, când portarul Andrei a intervenit în două rânduri la execuțiile lui Antonesei, din lovitură liberă, și Străjeriu.

Reduta oaspeților a cedat în minutul 60, când Raphael Stănescu a deschis scorul, după ce l-a surprins pe Butnariu cu un șut de 20 de metri. Anunțat de două bare ale brăilenilor, golul doi a venit în minutul 75, când Patrick Petre a executat un corner de pe partea dreaptă, iar Robu a înscris cu capul, din patru metri, la colțul lung.

Rămasă cu un jucător mai puțin pe teren, după eliminarea lui Eduard Ciobanu pentru cumulul de cartonașe galbene, gruparea rădăuțeană s-a văzut trimisă în corzi în minutul 84, când Apostolache a înscris cu un șut la colțul lung, din interiorul careului.

Formația antrenată de Florentin Petre a scăpat definitiv de emoții în minutul 87, când Patrick Petre a scăpat singur cu Butnariu, l-a fentat scurt și a trimis în poarta goală pentru scorul final de 4-0.

Ultimele minute au mai adus o eliminare în tabără rădăuțeană, nou-intratul Străjeriu fiind trimis la cabine pentru două galbene.

Bucovina Rădăuți: Butnariu – Antonesei, Chirilescu, Vișinar, Coajă, Bejenar, Vitu, E. Ciobanu, I. Plămadă, R. Ciobanu, Stoian. Au mai intrat: Străjeriu, Florescu, Dănilă și C. Coroamă.

Calificată cu scorul general de 4-2, Dacia Unirea Brăila va întâlni în finala barajului de promovare vechea rivală Oțelul Galați.

Iulian Ionesi: „E un moment greu de digerat”

Iulian Ionesi a transmis un mesaj după ce echipa sa a fost la 30 de minute de o performanță istorică pentru fotbalul rădăuțean. ”E un moment greu de digerat. Cu un ochi plâng și cu altul râd. S-a creat ceva fantastic la Rădăuți în acest sezon. Cu un buget care nu i-ar face invidioși nici pe cei de la CSM Pașcani, cu un lot de jucători exclusiv localnici, cu un proiect pe care eu l-am fixat pe doi ani, iată că în primul an s-a reușit acest parcurs. Aștept o întâlnire cu domnul primar și cu domnul Cornel Lucescu pentru a vedea ce se dorește în continuare. Sunt dispus să continui doar în cazul în care se dorește sezonul viitor promovarea. Eram liniștit dacă pierdeam cu 6-0 la general, dar așa e și mai dureros. Mulțumesc tuturor pentru sprijin moral și financiar. Le cer scuze celor pe care i-am deranjat, iar celor care își doresc ca această echipă să meargă în Liga a II-a, cu sau fără mine, le mulțumesc anticipat. Doamne ajută! Hai Bucovina!”, a transmis antrenorul Bucovinei Rădăuți.

Foto: Cristian Plosceac

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *