Bucovina Rădăuți a câștigat derbyul local cu Foresta

Bucovina Rădăuți a câștigat derbyul local cu Foresta după ce s-a impus sâmbătă, pe stadionul Municipal, în fața “galben-verzilor”, cu scorul de 3-1, în cadrul etapei a VI-a a Ligii a III-a.

Radu Ungurianu a fost one man show, mijlocașul în vârstă de 25 de ani marcând toate cele trei golurile ale gazdelor în minutele 3, 50 și 67. De partea cealaltă, oaspeții au redus din diferență prin Makongo, în minutul 54, iar în ultimul sfert de oră au evoluat în inferioritate, după eliminarea lui Chika.

Bucovina Rădăuți: Udeanu – Chiseliță, Sumanariu, Mateciuc, Coajă, Forizs, Săhlean, Dumea, Ungurianu, Şpac, Plămadă. Antrenor: Florin Cristescu. Au mai intrat: I. Coroamă, C. Coroamă, Stroe și Cimbru.

Foresta Suceava: D. Mihăescu – Arnold, Makongo, I. Mihăescu, Cimbru, Dorobanțu, M. Ilie, Chelari, Ongenda, R. Martin, Trofan. Antrenor: Ionuț Moșteanu. Au mai intrat: Atouba, Chika, Olowaseun și Netbai.

Într-un alt meci al etapei a VI-a, Şomuz Fălticeni a remizat sâmbătă, pe stadionul “Constantin Jamaischi”, în compania Ştiinței Miroslava, scor 0-0.

Şomuz Fălticeni: Malac – Alecsandru, Vitu, Antonesei, Chirilescu, Cîrstean, Bejenar, Sahru, E. Ciobanu, Julei, R. Ciobanu. Antrenor: Iulian Ionesi. Au mai intrat: Padovei, Străjeriu și Gomes.

Rezultatele etapei a VI-a:

Ceahlăul Piatra Neamț – CSM Bacău: 1-1

Sporting Vaslui – Dante Botoșani: 0-3

Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava: 3-1

Şomuz Fălticeni – Ştiința Miroslava: 0-0

CSM Pașcani – Hușana Huși (amânat)

Runda viitoare programează meciurile Foresta Suceava – Şomuz Fălticeni și Hușana Huși – Bucovina Rădăuți.

La finalul primei faze a campionatului, primele patru clasate se vor califica în play-off, iar ultimele șase vor evolua în play-out. Apoi, primele două clasate în play-off merg la barajul de promovare, iar ultimele două clasate în play-out vor retrograda în ligile județene.

Foto: Cristian Plosceac

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *