Foto| Pojorata- Sporting: 1-0

Bucovina Pojorata s-a impus cu scorul de 1-0 (1-0) in meciul sustinut astazi, pe teren propriu, in compania formatiei Sporting Suceava. Partida a contat pentru etapa a 9-a din cadrul Ligii a III-a.

Cu o formatie foarte tanara, Sportingul nu a rezistat prea mult in fata trupei lui Danut Mandrila. Botezatu (foto) a deschis scorul inca din minutul 9 al intalnirii, cu un sut sub transversala portii aparate de Afloarei. Gazdele au continuat sa controleze jocul, dar au ratat prin Beleca, Nemes si Dodan, iar scorul la pauza a fost 1-0. Repriza secunda a fost anosta, dominarea teritoriala a Pojoratei nefiind materializata in mari ocazii de poarta. In schimb, oaspetii puteau da lovitura in minutul 60. Cutas a luat o actiune personala pe partea stanga, a sutat din cros la coltul lung, dar mingea a trecut putin pe langa bara. Atmosfera s-a dezmortit in prelungiri. In primul minut suplimentar, Stroia, de la marginea careului, a trimis mult peste transversala. Un minut mai tarziu, Nemes l-a angajat in fata portii pe Beleca, dar acesta a trimis din sase metri, cu poarta goala, pe langa bara.

Bucovina Pojorata: Turita – Tivodar, Prundean, Neagoe, Fortuna, Botezatu, Iftime, Beleca, Dodan, Nemes, Cherariu. Pe parcursul jocului au mai intrat Sarbu, Ilie si Stroia.

Sporting Suceava: Afloarei – Siminicariu, Antonesei, Duman, Vicol, Tibichi, Cutas, Moldovan, Gucianu, Daneliuc, Kuruc. Au mai intrat Visinar, Nechitoaia si Bagu.

 

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

3 Comentarii

  1. numai cand citesti echipa lui sporting iti dai seama ca au venit sa piarda.oare conducatorilor de acolo nu le e rusine sa faca asemenea blaturi ordinare?cersesc bani la primarie ca sa vanda apoi pe unde apuca.mai bine v-ati …..

  2. rusine sa va fie tuturor pt spectacolul jenant ,va urez sa va desfiintati cat mai repede ,pt ca nu eposibil sa finantam din bani publici neste jigodii ordinare precum anton , prichici si gurita , niste reziduri sociale .noi cetatenii din suceava va rugam DOMNULE PRIMAR LUNGU sa luati atitudine fata de aceste magarii, facute de DOMNUL CAP DE CAL – anton.

  3. sa-l aduca napoi pe sevaciuc o fost prea bun pentru sporting baeti de atunci chiar jucau footbal…gurita i duce in baruri si la femei cred is tineri dar fara un antrenor bun si un presedinte care sai motiveze nau cum sai vanda sa traiasca din vazarea de jucatori precum doreste prichiti sa tina pe sporting….

Dă-i un răspuns lui gabriel Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close