Bucovina luptă în Pantelimon
Rugbyştii suceveni vor juca duminică pe terenul formaţiei CSO Pantelimon. Meciul este programat la ora 10:00 şi contează pentru etapa a VI-a din cadrul Diviziei Naţionale de rugby.
Adversara de duminică a sucevenilor a fost înfiinţată în 2010, fiind, practic, echipa de juniori RC Pantelimon, care anul trecut a jucat finala Diviziei Naţionale sub 19 ani. În ciuda vârstei, bucureştenii s-au descurcat destul de bine în acest start de sezon, fiind clasaţi în momentul de faţa înaintea echipei CSM Bucuvina. Pentru jocul din capitală antrenorul Constantin Vlad se va baza doar pe 3 jucători experimentaţi – Zup, Flutur şi Ştefancu, restul sucevenilor având media de vârstă sub 20 de ani.
“Situaţia nu este prea bună. Nu suntem încă un grup omogen, suntem în cautarea unei formule şi trebuie răbdare pentru că sigur ne vom reveni. În 1997 am traversat o perioadă asemănătoare şi au urmat 11 ani în prima divizie. În meciul de duminică avem şanse mici, dar întotdeauna am încercat să îi conving pe băieţi că trebuie să se bată până în ultimul minut”, a declarat antrenorul Constantin Vlad.
Partida dintre CSO Pantelimon şi CSM Bucovina va avea loc duminică, de la ora 10:00, pe Stadionul Militar din Bucureşti. Înaintea meciului seniorilor, antrenorul Constantin Vlad va fi prezent sâmbătă, de la ora 9:30, la Gura Humorului, acolo unde gazdele de la CSŞ vor înfrunta CSM Bucovina, intr-un meci destinat juniorilor sub 16 ani.