Bucovina încheie cantonamentul cu un amical la LPS
Bucovina Radauti se intoarce vineri din cantonamentul de la Sucevita, acolo unde, timp de zece zile, formatia antrenata de Dorin Goian si Daniel Balan si-a incarcat bateriile in vederea returului Ligii a III-a. “Nu a fost o perioada tocmai agreata de jucatori, dar benefica in privinta cresterii capacitatii lor de efort. Am efectuat si cate doua antrenamente pe zi, in care am pus accent pe pregatirea fizica si ma bucur ca nu au aparut accidentari”, a spus Dorin Goian.
Tehnicienii echipei radautene au avut sub comanda lor 19 jucatori: Ionut Puianu, Gabriel Marcu, Daniel Zvoronciuc – Andrei Alecsandru, Vasile Vitu, Florin Antonesei, Robert Bosinceanu, Cosmin Buziuc, Vasile Danila, Radu Ungurianu, Catalin Coroama, Andrei Cerlinca, Liviu Busuioc, Vlad Stanescu, Robert Ciobanu, Ionel Stoian, Iulian Ionesi, Daniel Paius si Vasile Chirilescu.
Vitu si compania vor veni de la Sucevita direct la Suceava, unde vineri, de la ora 12.00, au programat un prim amical in compania celor de la LPS Suceava.
Foto: Cristian Plosceac