
Bucovina debutează vineri în Liga a III-a
Dupa o prima etapa in care a stat, pentru CSM Bucovina Radauti a sosit momentul debutului in Liga a III-a. Astfel, in primul meci oficial de campionat din sezonul 2017/2018, echipa condusa de Daniel Balan va evolua vineri dupa-amiaza, cu incepere de la orele 17.00, pe terenul celor de la Aerostar.
Chiar daca vor intalni una dintre pretendentele la promovare, radautenii sunt increzatori ca vor scoate un rezultat bun in fieful echipei pregatite de Cristi Popovici, nimeni altul decat antrenorul Forestei Suceava din sezonul trecut.
“Toti ne dau ca victime sigure la Bacau, dar eu sunt increzator ca putem scoate un rezultat bun vineri. Avem liniste din punct de vedere financiar, baietii sunt cu salariile la zi, iar daca vom avea ambitie putem face o figura frumoasa cu Aerostar. Avantajul gazdelor este ca au jucat deja o etapa, in vreme ce doi intram in competitie dupa o perioada de vara in care am reusit sa disputam putine meciuri de verificare”, a declarat Daniel Balan, care, la aproape 38 de ani, se va reactiva ca jucator.
“Am decis sa ma bag si eu la joc, sa le dau o mana de ajutor baietilor si din teren. Avem un lot destul de subtire, plecarile lui Stanescu si Cerlinca inapoi pe Areni ne-au dat putin planurile peste cap, dar, cel putin pana in pauza de iarna, mergem inainte cu ce avem”, a adaugat Daniel Balan, care considera ca Otelul Galati, Aerostar Bacau, si AFC Harman (Brasov) sunt formatiile care se vor bate pentru promovare in Seria I.
Radautenii au legitimati in acest moment doar 15 jucatori, este vorba de Prutean, Puianu – Alecsandru, Visinar, Vitu, Antonesei, Balan, I. Mihai, Ungurianu, Dumitru, Stoian, Ionesi, Ciobanu, Tironeac si nigerianul Jamilu.
Programul etapei a II-a:
Aerostar Bacau – Bucovina Radauti
Metalosport Galati – CSM Roman
AFK Miercurea Ciuc – KSE Targu Secuiesc
Olimpia Cetate Rasnov – Avantul Valea Marului
Sporting Liesti – CSM Pascani
AFC Harman – CSM Focsani
Otelul Galati – FC Odorheiul Secuiesc
Sanatatea Darabani va sta in aceasta runda.
LOC ECHIPA M V E Î GM GP +/- PCT 1 Aerostar Bacău 11 7 4 0 31 8 23 25 2 Otelul Galati 11 6 4 1 27 9 18 22 3 CSM Roman 10 5 3 2 23 12 11 18 4 AFK Miercurea Ciuc 10 5 3 2 20 13 7 18 5 FC Harman 10 5 2 3 20 8 12 17 6 CSM Focşani 11 4 5 2 24 13 11 17 7 Olimpic Cetatea Rasnov 10 5 2 3 18 11 7 17 8 Bucovina Rădăuţi 10 5 2 3 15 10 5 17 9 Sporting Lieşti 10 5 1 4 28 13 15 16 10 KSE Targu Secuiesc 10 4 3 3 17 18 -1 15 11 Sanatatea Darabani 10 3 3 4 20 17 3 12 12 FC Odorheiu Secuiesc 11 3 0 8 24 27 -3 9 13 CSM Paşcani 10 2 1 7 11 27 -16 7 14 Avantul Valea Marului 10 1 1 8 12 29 -17 4 15 Metalosport Galaţi 10 0 0 10 2 77 -75 0









