Liga a 5-a la fotbal și-a desemnat și a doua campioană de serie, odată cu încheierea etapei a 25-a. După ce Academica Gălănești a câștigat Seria a II-a în runda precedentă, acum a venit rândul formației Bucovina Dărmănești să-și asigure promovarea în Liga a 4-a, devenind campioana Seriei I.
Bucovina Dărmănești a obținut matematic titlul în penultima etapă a sezonului, după o victorie clară, scor 5-1, pe teren propriu, împotriva ocupantei locului secund, Viitorul Vadu Moldovei. Golurile care au consfințit promovarea au fost semnate de Cătălin Bodnariuc, autorul unei „triple”, Ionuț Bozomală și Sabin Bidașcă.
Cu o rundă înainte de final, Bucovina Dărmănești conduce clasamentul Seriei I cu 52 de puncte, având un palmares de 16 victorii, 4 egaluri și o singură înfrângere. Pe poziția secundă se află Viitorul Vadu Moldovei, cu 48 de puncte.
Mulţumim băieților, eroilor noștri pentru acest sezon minunat 2024/2025! Mulţumim primarului Dan Chidoveț pentru implicare și sprijinul oferit alături de consiliul local Dărmănești, sponsorilor noștri și suporterilor care ne-au încurajat necondiționat din prima etapă până-n ultima etapă! Cu toții, fenomenali! Mai avem o etapă în deplasare la Forăști, vă așteptăm să ne încurajaţi chiar dacă suntem campioni, pentru voi, luptăm până-n ultima etapă. După etapa 26 urmează vacanta de vară, apoi, LIGA a-IV-a, un nou capitol unde ne dorim să fim competitivi și să mai scriem o pagină de poveste în „Manualul” clubului nostru, Bucovina Dărmănești! Cu respect, Bucovina Dărmănești și felicitări tuturor echipelor din liga -V-a Seria 1, ROMFOURBucovina Dărmănești
Rezultatele etapei a 25-a din Seria I:
Bucovina Dărmănești – Viitorul Vadu Moldovei: 5-1
Releul Mihoveni Șcheia – Carpatic Suceava: 3-1
Unirea Salcea – Voința Zvoriștea: 3-1
Sporting Siminicea – Viitorul Fălticeni: 0-2
Sporting Voința Bunești – Stejarii Dragomirnei: 0-3
Viitorul Forăști și Viitorul Cetatea Baia au stat.
În Seria a II-a, unde campioana Academica Gălănești a fost deja stabilită, etapa a 25-a a consemnat un rezultat spectaculos. ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc a obținut o victorie categorică, învingând Flacăra Prelipca cu scorul de 13-2.
Rezultatele etapei a 25-a din Seria a II-a:
Unirea Grămești – Sporting Poieni Solca: 3-2
FC Marginea – Avântul Todirești: 7-3
Foresta Moldovița – Forest Pătrăuți: 1-5
ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc – Flacăra Prelipca: 13-2
Avântul Frasin, Vânătorul Dorna Candrenilor și Academica Gălănești au stat.