Avem un handbalist model

Clubul Universitatea îşi întăreşte în această vara lotul, dar în acelaşi timp punctează şi la capitolul imagine. Pe lângă handbal, băimăreanul Calin Leordean cochetează şi cu modellingul.

Component de bază al echipei naţionale de tineret, extrema dreaptă a Universităţii a câştigat luna trecută titlul de campion naţional la juniori I cu Extrem Baia Mare, fiind şi golgheterul turneului final. Călin Leordean a impresionat însă şi în afara terenului. În urmă cu un an de zile, handbalistul, acum în varstă de 19 ani, a fost invitat să participe la “Mister Maramureş”.

“E o activitate ce mi s-a ivit şi de ce să renunţ la ea?! A fost o încercare. Mi-a plăcut cum a fost. Să vedem ce se va întampla în continuare”, a spus atunci Călin Leordean.

Călin Leordean a ajuns în această vară la Suceava. El a fost adjudecat de echipa locală de handbal, împreună cu Dragoş Nedelcu şi Mihai Sandu, în cadrul licitaţiei organizate la Centrul Naţional de Excelenţă de la Sighişoara.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Te-ar mai putea interesa
Close