Echipa locală de volei a terminat pe primul loc actualul sezon al Diviziei A2 Est. CSM Suceava a reuşit acest lucru după ce a învins CSM Bucureşti de două ori, chiar în capitală.
Chiar dacă erau deja calificaţi la turneul de promovare, voleibaliştii suceveni au mai jucat două partide cu CSM Bucureşti, pentru a se stabili locurile I şi II din grupă. Din cauza problemelor financiare, sucevenii au acceptat să joace două meciuri la Bucureşti. Chiar şi asa, jucătorii lui Victor Pancu s-au dovedit superiori câştigând ambele partide din capitală. În prima întâlnire, CSM Suceava s-a impus cu scorul de 3 – 2 la seturi, iar in cea de-a doua a obţinut victoriă după doar trei seturi.
Turneul de promovare la care sucevenii vor participa alături de CSM Bucureşti, Rapid şi Timisoara va avea loc pe 7 mai la Bucureşti. Până atunci, echipa lui Victor Pancu va alterna antrenamentele cu câteva meciuri amicale în compania prim-divizionarei VCM Piatra Neamţ.
Scrie un comentariu! la "Au terminat pe primul loc"