Au ratat calificarea la baraj

CSM Suceava a ratat calificarea intre cele mai bune opt echipe din tara la categoria de varsta “juniori sub 14 ani”, dupa ce a terminat pe ultimul loc in clasamentul final al grupei B a sezonului regulat. Desi a evoluat pe teren propriu, trupa pregatita de Constantin Curelar si Catalin Vasiliu a reusit sa obtina o singura victorie in cele patru jocuri disputate la finele saptamanii trecute in cadrul intrecerii gazduite de patinoarul Areni.

In meciul inaugural, formatia suceveana a fost invinsa, cu scorul de 2-5, de lidera grupei, Dinamo Chisinau, dupa ce la finalul primei reprize cele doua echipe se aflau la egalitate, scor 1-1. Reveniti pe gheata in cursul serii de vineri, hocheistii de la CSM Suceava aveau sa bifeze unicul lor succes din cadrul intrecerii in jocul cu Steaua, grupare in fata careia s-au impus cu 3-2, golul victoriei gazdelor fiind marcat in ultima repriza.

Sambata, sucevenii si-au incrucisat crosele cu SCM Brasov, gruparea ardeleana reusind sa se impuna in cele din urma cu scorul de 3-1, dupa ce la sfarsitul primelor doua reprize, oaspetii aveau un avantaj de un gol.

Meciul cheie al turneului s-a desfasurat ieri dimineata, cand CSM Suceava a intalnit gruparea Olimpia Ploiesti, intr-un duel decisiv pentru desemnarea ocupantei locului 4 in clasamentul final al grupei. Chiar daca au reusit sa deschida scorul si sa conduca cu 1-0 dupa prima repriza, hocheistii suceveni au incheiat cele 60 de minute regulamentare la egalitate, scor 3-3. Ajunsi la loteria loviturilor de departajare, “alb-rosii” s-au vazut in cele din urma invinsi, prahovenii izbutind sa-si asigure victoria la capatul unui serii de sase suturi la poarta.

Rezultatele turneului de la Suceava:

Vineri:
CSM Suceava – Dinamo Chisinau 2-5
SCM Brasov – Olimpia Ploiesti 5-3
CSM Suceava – Steaua Bucuresti 3-2

Ieri:
SCM Brasov – Steaua Bucuresti 7-1
Dinamo Chisinau – Olimpia Ploiesti 11-2
SCM Brasov – CSM Suceava 3-1
Steaua Bucuresti – Dinamo Chisinau 1-6

Astazi:
Olimpia Ploiesti – CSM Suceava 3-3 (4-3, dupa loviturile de departajare)
SCM Brasov – Dinamo Chisinau 0-4
Steaua Bucuresti – Olimpia Ploiesti 1-1 (1-2, dupa loviturile de departajare)

Clasamentul final al grupei B:
1. Dinamo Chisinau 12 10 0 2 89-27 20p
2. SCM Brasov 12 9 0 3 53-44 18p
3. Steaua Bucuresti 12 4 0 8 43-51 9p
4. Olimpia Ploiesti 12 4 0 8 42-67 8p
5. CSM Suceava 12 3 0 9 41-78 7p

Conform siteului FR de Hochei, echipa suceveana va reveni oficial pe gheata la jumatatea lunii ianuarie, cu ocazia turneului de la Ploiesti, acolo unde vor fi desemnate ocupantele locurilor 7-9 la nivel national.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *