Au pierdut primul amical
Universitatea a pierdut cu scorul de 38-40 in fata formatiei Stiinta Bacau, intr-un joc amical disputat astazi la Piatra Neamt, pe parcursul a trei reprize a cate 30 de minute. Aflata la primul meci de verificare din aceasta iarna, trupa pregatita de Leonard Bibirig a condus ostilitatile pana finalul primei parti a jocului, cand tabela indica 15-13 in favoarea sucevenilor. De altfel, tehnicianul “studentilor” s-a aratat mai putin interesat de rezultat, cat mai ales de nivelul de pregatire la care se afla elevii sai in acest moment.
“A fost un test util, avand in vedere perioada in care ne aflam cu pregatirile. Desi am avut patru jucatori cu probleme medicale pe care nu i-am fortat, ma bucur ca o parte din jucatorii de la formatia a doua pe care i-am folosit in acest meci au aratat ca pot bate la portile echipei. Ceea ce ne-a interesat insa pe noi a fost nivelul de pregatire fizica”, a declarat Leonard Bibirig, care l-a remarcat azi pe Alin Rosu, care in opinia sa a confirmat ca poate fi o solutie de viitor pentru postul de extrema stanga a primei echipe. “Alin Rosu este in acest moment o certitudine pentru prima echipa.”
Universitatea nu a mizat in meciul de azi pe serviciile lui Mitrea, Chirut, Tutu si Acatrinei, menajati din pricina problemelor medicale, precum si pe portarul Bogdan Pralea, aflat la echipa nationala.
Cele doua echipe se vor intalni din nou sambata, cu incepere de la orele 11.00, in sala LPS din Suceava