Atleţii de la CSM Dorna au cucerit patru medalii la Cupa “1 Decembrie”
CSM Dorna Vatra Dornei s-a intors cu patru medalii de la Cupa “1 Decembrie”, competitie care a avut loc la sfarsitul saptamanii trecute, la Bacau, si care a reunit la start aproape 400 de atleti. Performerul delegatiei dornene a fost Daniel Claudiu Mihaescu (foto), care a reusit sa castige probele de 800 si 1.500 de metri. Surpriza a venit de la Alexandru Miron, care a cucerit medalia de aur in proba de 3.000 de metri si argintul in proba de 1.500 de metri.
„Sunt mandru de rezultatele obtinute de sportivii nostrii la Bacau, dar cel mai greu examen pentru clubul nostru mic va avea loc in ziua alegerilor parlamentare, zi in care sportivul nostru, Andrei Dorin Rusu, va participa la Campionatul European de Cros ce va avea loc in Sardinia (Italia), unde avem un obiectiv indraznet: clasarea in primele 8 locuri. De asemenea, la sfarsitul acestei saptamani, la Bucuresti, se organizeaza Cupa de Iarna in sala, unde ii vom avea ca reprezentanti pe Alexandru Miron, in cadrul probelor de 800 si 1.500 de metri, pe Gabriel Bularda, in probele de 1.500 si 3.000 de metri, si pe Claudiu Daniel Mihaescu, in proba de 800 metri. Doresc sa le multumesc pe aceasta cale celor aflati in conducerea Primariei Municipiului Vatra Dornei pentru sprijinul acordat„, a declarat antrenorul atletilor dorneni, Cristi Prasneac.