Aruncați grijile la coș!

Clubul Sportiv Phoenix Suceava organizează timp de trei weekend-uri a treia ediție a evenimentului intitulat „Aruncați grijile la coș!”. Acțiunea face pare din cadrul proiectului “Pași către viitor” și este destinată tuturor celor care vor să evadeze din rutina de zi cu zi, indiferent de vârstă.

Acțiunile din cadrul evenimentului organizat de Clubul Sportiv Phoenix, în parteneriat cu Decathlon, se vor desfășura, între 8 și 23 iulie, în mai multe locații din Municipiul Suceava. Este vorba despre Esplanada Casei de Cultura, pe strada Calea Burdujeni, în parcul din fața Universității și pe stadionul „Areni”. Evenimentul va cuprinde următoarele activități: baschet, tir cu arcul, tenis cu piciorul și badminton. În același timp, copiii vor avea parte de multe alte jocuri și concursuri.

„Invităm cetățenii Municipiului Suceava, și nu numai, de la mic la mare, să-și arunce grijile la coș și să petreacă timpul liber într-o formă distractivă și diferită, pentru a evada din monotonia și rutina de zi cu zi. Vor fi trei weekend-uri pline de distracție și voie bună, alături de părinți, bunici și copii”, au anunțat organizatorii.

Ediția din acest an va avea și caracter umanitar. Prin intermediul acestui eveniment, reprezentanții clubului Phoenix Suceava încearcă să dea o mână de ajutor lui Luca, un băiețel în vârstă de 5 ani, care, din cauza problemelor foarte grave de sănătate, necesită asistent personal.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *