![](https://www.gazetasv.ro/wp-content/uploads/Box-Botusan-Nichita.jpg)
Aproape de o medalie
Pugilistii suceveni Ionut Nichita si Adrian Botusan au participat in aceasta saptamana la Campionatele Nationale de box pentru tineret, competitie care a adunat la Oradea peste 100 de sportivi, impartiti pe zece categorii de greutate.
Inscris in concurs la categoria 69 de kilograme, Ionut Nichita a ratat de putin o medalie, dupa ce a pierdut la puncte, in faza sferturilor, in fata braileanului Marian Pita, multiplu medaliat national si component al lotului de tineret al Romaniei. In primul meci, Nichita si-a incrucisat manusile cu Stefan Tudose, in fata caruia sportivul antrenat de Anducu Vornicu a iesit invingator la puncte.
“Ionut a picat prost la tragerea la sorti a sferturilor de finala. A boxat cu principalul favorit, dar chiar si asa a facut un meci bun, pierzand greu la puncte. Dureaza, este mai greu pana ia prima medalie, pentru ca anul imediat urmator ar deveni cap de serie”, a declarat antrenorul Anducu Vornicu.
Aflat la debut, celalalt sucevean, Adrian Botusan a iesit din primul meci, dupa ce a pierdut in fata oradeanul Alexandru Sidor, in limitele categoriei 64 de kilograme.
La sfarsitul acestei luni, CSM Suceava va participa cu doi sportivi la Campionatele Nationale de cadeti, este vorba de Sebastian Alucai (categoria 41,5 kilograme), un boxer in care antrenorul Anducu Vornicu isi pune mari sperante, si de David Gaitan (68 kilograme). De mentionat ca sucevenii face deplasarea in Oltenia pe cont propriu, in conditiile in care clubul local de box nu a primit in acest an nici macar un ban din bugetul de 22.000 de lei alocat pe hartie de catre Primarie.
“Ne costa destul de mult deplasarea la Craiova, dar am sa fac eforturi sa mergem la Nationale. Trebuie sa le dau o sansa si acestor copii sa boxeze la o competitie de nivel national”, a mai spus antrenorul Anducu Vornicu.
Tehnicianul sectiei de box de la CSM Suceava a anuntat ca face selectie printre copii nascuti in anii 2000-2012 care vor sa deprinda tainele boxului. Inscrierile se pot face in fiecare zi de luni pana vineri, in intervalele orare 9-11 si 20-21.