Antrenament oficial pentru pugiliştii suceveni

Sportivii clubului sucevean de box CSM Florcostruct au susţinut in cursul acestei săptămâni o serie de meciuri de pregătire in compania boxerilor de la CFR Iaşi. Miniturneul s-a desfăşurat in Sala de Box a Patinoarului Suceava şi a avut ca principal scop pregătirea sportivilor ambelor cluburi pentru Cupa Romaniei. In cadrul acestei competiţii, juniorii se vor intrece in perioada 2-8 februarie la Ploieşti, in timp ce seniorii vor incrucişa manuşile o săptămâna mai tarziu, pe 8-16 februarie, la Iaşi.

Evoluţia boxerilor suceveni a fost apreciata de către antrenorul Doru Iftime: “A fost o gală constructivă şi un prilej bun de verificare a cunoştinţelor şi potenţialului fizic a sportivilor de la ambele cluburi, unii dintre ei putând fi adversari în Cupa României. Sunt mulţumit de evoluţia sportivilor mei, am avut ocazia de a vedea ce ne-a mai rămas de perfecţionat până la competiţia oficială. Sperăm să ajungem în formă maximă şi să ne urcăm pe podium“.

Pentru clubul sucevean au participat sportivii: Nicolae Berariu, Andrei Bejinariu, Daniel Gogan Alexandru Berariu, Vasile Paramon, Ştefan Ursa, Tiberiu Movileanu şi Marius Gogan.

In cazul in care vor beneficia de suportul financiar necesar, tinerii pugilişti suceveni vor participa vineri, 6 februarie, la un turneu asemănător la Bacău.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *