Şanse mici cu Suedia
Echipa Naţională de handbal masculin a României întâlneşte joi de la ora 20:15 reprezentativa Suediei, într-un meci contând pentru grupa 1 preliminară de calificare la Campionatul European din 2010. Singurul sucevean din stafful tricolorilor, Petru Ghervan recunoaşte că România are şanse minime să scoată un rezultat bun în acest meci. “Va fi un meci foarte greu în compania uneia dintre primele 5 echipe din lume. Oricum, suntem la un nou început de drum, ţinând cont că avem 7-8 jucători noi. Toate gândurile noastre se îndreaptă acum spre turneul final din 1012”, a mărturisit antrenorul secund al Naţionalei.