AMICAL | Șoimii Gura Humorului – Bradul Putna: 2-1
Liderul Seriei I din Liga a 3-a, Șoimii Gura Humorului, a disputat sâmbătă primul meci de pregătire din această pauză competițională. Formația antrenată de Valentin Suciu a întâlnit Bradul Putna, ocupanta primei poziții în Liga a 4-a, într-o partidă desfășurată la Bucecea.
Bradul Putna a deschis scorul în minutul 37, când Adrian Ghiorghiciuc a transformat o lovitură de la 11 metri. Humorenii au întors rezultatul prin golurile marcate de Bogdan Grosu, în minutul 43, și Cătălin Golofca, în minutul 84.



