Amical cu 12 goluri între LPS și Bucovina Rădăuți

Bucovina Radauti si LPS Suceava au afisat o mare pofta de gol la revenirea pe teren dupa vacanta de iarna, cele doua formatii terminand la egalitate, cu un spectaculos 6-6, meciul amical disputat sambata, pe gazonul sintetic de la LPS.

Tanara grupa de juniori de la LPS Suceava, pregatita de Ovidiu Bosancu a dat o replica peste asteptari si a condus in mai multe randuri in fata divizionarei a treia prin golurile marcate de Cirstean (doua), Popa, Stejariu, Savin si Locic.

De partea cealalta, trupa antrenata de Iulian Ionesi, care s-a bazat mai mult pe tineri in prima repriza, titularii obisnuiti intrand pe teren abia in ultima jumatate de ora, a inscris prin I. Coroama, Moloce, I. Plamada, R. Ciobanu, Stoian si Coaja.

Bucovina Radauti: Butnariu – E. Ciobanu, Puha, Moloce, Vitu, Popescu, Irimescu, Vatamaniuc, I. Coroama, Pitic, Nistor. Pe parcurs, antrenorul Iulian Ionesi a reluat intreg lotul de jucatori.

In continuarea programului de pregatire, Bucovina se va deplasa miercuri, la Roman, pentru un amical in compania divizionarei secunde Aerostar Bacau.

In continuare, calendarul amicalelor mai cuprinde pentru radauteni meciuri cu Juniorul Suceava (23 ianuarie si 13 februarie), Husana Husi (27 ianuarie si 17 februarie), Somuz Falticeni (30 ianuarie si 20 februarie), Dante Botosani (24 februarie si 3 martie), Ceahlaul Piatra Neamt (27 februarie) si cu grupa de juniori de elita de la FC Botosani (6 martie).

Cea mai grea perioada a pregatirilor de iarna se anunta între 3 si 13 februarie, când Plamada si compania vor intra în cantonament.

Aflata pe locul 3 la finalul turului, la egalitate de puncte cu primele doua clasate, Stiinta Miroslava si Foresta Suceava, formatia radauteana va relua campionatul pe 14 martie, cu un meci la Pascani.

Foto: Cristian Plosceac

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *