
Amical | Bucovina Pojorâta – Inter Dorohoi: 2-0
Nou-promovata în Liga a II-a, Bucovina Pojorâta, a câştigat cu scorul de 2-0 meciul de pregătire susţinut joi, la Câmpulung Moldovenesc, în compania grupării Inter Dorohoi. Trupa lui Dănuţ Mândrila a ajuns astfel la a treia victorie din tot atâtea amicale disputate.
Formaţia suceveană nu a contat în partida de joi pe Prundean si Buhăcianu, care sunt accidentaţi. În schimb, antrenorul Dănuţ Mândrilă i-a urmărit la lucru pe Ihnatiuc şi Ungureanu, doi jucători veniţi în probe de la Ceahlăul Piatra Neamţ.
Întâlnirea s-a desfăşurat pe parcursul a două reprize de câte 50 de minute, golurile Bucovinei Pojorâta fiind marcate după pauză. Colţa a deschis scorul în startul părţii secunde, iar Rus a punctat pentru 2-0 cu zece minute înainte de finalul întâlnirii.
În următorul meci amical, Bucovina Pojorâta va primi sâmbătă, pe 15 august, pe teren propriu, vizita grupării Rapid Suceava.