AJF îşi premiază laureaţii

Progresul Fratautii Vechi si Dorna Vatra Dornei joaca cu trofeul pe masa, duminica, cu incepere de la orele 15.00, pe stadionul Areni, in finala fazei judetene a Cupei Romaniei. Cu aceasta ocazie, inainte si in pauza meciului, conducerea Asociatiei Judetene de Fotbal Suceava va premia echipele care au iesit campioane in sezonul competitional 2013/2014. Opt formatii sunt asteptate sa-si ridice trofeele: Bradul Putna – campioana Ligii a IV-a, Vointa Zvoristea, Flacara Vicovu de Jos si Victoria Vatra Moldovitei – castigatoarele celor trei serii din Liga a V-a, Avantul Volovat – castigatoarea campionatului de juniori A1, LPS Suceava – campioana la juniori C, Luceafarul Bucovina Suceava – campioana la juniori D si Sporting Suceava – campioana judeteana la juniori E. De asemenea, se va acorda titlul de golgheter in fiecare dintre cele opt competitii organizate sub egida AJF, se va decerna titlul de cel mai bun jucator al Ligii a IV-a, vor fi premiati cei mai buni arbitri ai ultimului sezon si se vor acorda doua premii de fair-play pentru echipele din Liga a IV-a si a V-a care au incasat cel mai putine cartonase in ultima editie de campionat

“Va fi un eveniment frumos, care ar trebui sa fie organizat an de an. Sper ca vremea sa tina cu noi, iar toti cei prezenti sa ramana cu o amintire frumoasa. La aceasta finala, cele doua echipe nu vor avea nevoie de nimic, doar de simpla lor prezenta. AJF Suceava se va ocupa de tot ce inseamna organizare, de la mingi pana la echipament de joc”, a precizat presedintele AJF Suceava, Ciprian Anton.

Finala fazei judetene e doar primul eveniment dintr-un sir de patru pe care AJF Suceava le organizeaza pe parcursul acestei luni. Cel de-al doilea este programat miercuri, 11 iunie, cand stadionul Areni va gazdui in premiera pentru judetul Suceava finala Cupei Romaniei la fotbal feminin. “Este cel mai important eveniment organizat in fotbalul sucevean in ultimul timp. Speram ca iubitorii fotbalului sa guste aceasta finala, chiar daca este vorba de fotbal feminin”, a declarat Anton. Cele doua finaliste vor fi stabilite maine in urma meciurilor Olimpia Cluj – CFR Timisoara si Olimpia II Cluj – ASA Targu Mures.

Judetul Suceava va gazdui in acest an si unul dintre barajele de promovare in Liga a III-a, este vorba de intalnirea dintre campioanele judetelor Iasi si Botosani, programata in data de 21 mai, pe stadionul din Pojorata. “Multumesc comunitatii locale din Pojorata pentru faptul ca s-a implicat in organizarea acestui meci de baraj. Ne onoreaza ca Suceava este printre cele 20 de judete care organizeaza baraje de promovare in Liga a III-a”, a mentionat presedintele Ciprian Anton.

Ultimul eveniment organizat de AJF Suceava in luna iunie va fi Cupa Municipiului Suceava, o competitie destinata copiilor intre 9 si 12 ani care va avea loc in zilele de 20, 21 si 22. “Vrem ca aceasta Cupa a Municipiului Suceava sa devina un eveniment de traditie in fotbalul juvenil. Cu aceasta ocazie, incercam sa facem si un meci demonstrativ. Poate vom reusi sa-i aducem din nou la Suceava pe Miodrag Belodedici si Jean Vladoiu”, a mai spus seful de la AJF.

Ciprian Anton a precizat ca AJF Suceava a semnat recent doua contracte de parteneriat cu Primaria si Consiliul Judetean Suceava, contracte prin care in conturile forului judetean de fotbal va intra suma totala de 30.000 de lei noi. Cu o parte din acesti bani, conducerea AJF Suceava a comandat deja 500 de mingi pe care intentioneaza sa le imparta in curand membrilor afiliati. De asemenea, AJF Suceava si-a lansat recent si pagina oficiala de internet, care poate fi accesata la adresa www.ajf-suceava.ro. “Am vrut sa avem un site al nostru propriu prin intermediul caruia sa venim in ajutorul opiniei publice si a membrilor afiliati”, a precizat Ciprian Anton.

La finalul conferintei de presa de astazi, Ciprian Anton a vorbit despre sansele de promovare a Bradului Putna in Liga a III-a. “Nici celor de la Sporting nu li sa dadea prea multe sanse cand au jucat cu FCM II Targu Mures si totusi au promovat. Gloria II Bistrita este o echipa cu rezonanta, fapt ce ii va determina pe cei de la Putna sa trateze jocul cu seriozitate maxima. Cred ca Putna poate deveni cea de a 12-a campioana consecutiva a judetului Suceava care promoveaza in Liga a III-a”, a conchis Anton.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

4 Comentarii

  1. A-ti uitat de castigatoarea Cupei Hagi (copii n.2002) – ACS BUCOVINA Pojorata (ACS JUNIOR C-lung Mold.)…se mai intampla.

  2. Dar cel mai bun copil de mingi?cel mai rapid gol?cel mai cel………daca nu luați nimic era mai bine!cersitorilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *