Aissia Prisecariu și Daria Silișteanu au strălucit la naționalele în bazin scurt
Aissia Prisecariu și Daria Silișteanu s-au numărat printre vedetele Campionatelor Naționale de înot în bazin scurt găzduite zilele trecute de Complexul de natație din Otopeni, pe lângă numeroasele medalii cucerite, cele două sportive din Fălticeni stabilind și două noi recorduri naționale la nivel de senioare.
Astfel, la doar 15 ani, Daria Silișteanu a doborât recordul național la toate categoriile de vârstă în proba de 100 de metri spate, cu timpul de 58 de secunde și 29 de sutimi.
Colega sa de la Dinamo, Aissia Prisecariu a stabilit, la doar 16 ani, un nou record național la senioare în proba de 200 de metri spate. Fălticeneanca a oprit cronometrul la 2 minute, 4 secunde și 64 de sutimi, timp cu care a îndeplinit și baremul de calificare la Campionatul Mondial de la Budapesta, programat în perioada 10-15 decembrie.
Aissia Prisecariu și Daria Silișteanu au ocupat în final primele două locuri în topul celor mai bune sportive ale Campionatelor Naționale de natație în bazin scurt de la Otopeni.
Din delegația înotătorilor descoperiți de antrenorii Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș la ACS Nada Florilor Fălticeni au mai făcut parte Alecsia Tenciu, Daria Asaftei și David Ionuț Zarojanu, medaliați la rândul lor în diferite probe la naționalele în bazin scurt.