
Juniorul a luat două trofee la Braşov Juniors Cup
Clubul ACS Juniorul Suceava s-a întors cu două titluri de campioană de la ediţia a 7-a a turneului Braşov Juniors Cup. “Alb-verzii” au terminat pe primul loc cu grupele de 2003 şi 2004, iar cu 2005, 2007 şi 2009 s-au calificat în fazele superioare ale competiţiei.
Grupa de 2003 de la Juniorul Suceava, pregătită de Bogdan Pantea, a ajuns în ultimul act al competiţiei fără să primească gol în sferturi şi semifinale. Sucevenii au pus mâna pe trofeu, după ce au învins în finală gruparea CFR Cluj cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat de Seby Nechita.

Performanţa a fost reeditată de grupa de 2004. Jucătorii lui Andrei Aileni au terminat pe primul loc competiţia, dupa ce au dispus în finală de CSM Râmnicu Valcea cu scorul de 3-0. Golurile “alb-verzilor” au fost marcate de Matteo Vacariu, de două ori, şi Ionuţ Nistor. Sucevenii s-au întors de la Braşov şi cu două premii individuale, Albert Hofman şi Ionuţ Nistor fiind goalgheterii întrecerilor de 2003 si 2004. Celelalte trei echipe de la Juniorul prezente la Braşov Juniors Cup au trecut de faza grupelor şi s-au clasat în final pe locul 6, la 2007, şi pe locul 8, la 2005 şi 2009.
„La 2003 a fost cel mai greu turneu la care am participat vreodată. Mă bucur că am reuşit să ieşim dintr-o grupă grea, după care, în fazele eliminatorii nu am primit niciun gol. Am întâlnit adversari foarte puternici, pe unii dintre ei nu reuşisem să îi învingem până acum. Este vorba despre Brăila, Târgu Mureş şi CFR Cluj, formaţii în faţa cărora ne-am luat revanşa acum. A fost un turneu reuşit din toate punctele de vedere, sunt mulţumit de cum s-au comportat toate grupele”, a declarat antrenorul Bogdan Pantea.