Achiziții importante pentru echipa feminină de fotbal CSU Suceava

Echipa feminină de fotbal CSU Suceava și-a întărit lotul pentru a doua parte a sezonului. Gruparea antrenată de Marcel Irimie și Bogdan Misiuc a perfectat patru transferuri în pauza de iarnă, jucătoarele debutând deja ca titulare în victoria din derby-ul cu Chindia Târgoviște, scor 3-2. Maria Bleoaja a reușit să marcheze chiar la meciul de debut.

Elena Negru
Elena Negru

Elena Negru (23 ani) – portar. Vine după experiențe la CS Concordia Chiajna (Liga 3), AFC Fair Play București (Liga 1) și Dunărea Giurgiu (Liga 3).

Elena: „Sunt foarte bucuroasă să mă alătur echipei CSU Suceava. Îmi doresc să ajut echipa prin experiența mea și să avem împreună un sezon cât mai reușit.”

Maria Bleoaja (16 ani) – mijlocaș. A evoluat pentru CS Concordia Chiajna (Liga 2), Dream Team București (Liga 3) și AFC Fair Play București (Liga 1).

Maria: „Este o oportunitate importantă pentru mine și sunt motivată să muncesc mult pentru a progresa și pentru a contribui la rezultatele echipei.”

Noa Maxim (17 ani) – mijlocaș. Fostă componentă a Naționalei României Under 15, Noa a mai trecut pe la CS Concordia Chiajna (Liga 2), ProSport București (Liga 2) și CSM Alexandria (U17).

Noa: „Mă bucur că fac parte din acest proiect și îmi doresc să dau totul pe teren pentru a ajuta echipa în meciurile din acest sezon. Sunt motivată să evoluez și să obținem rezultate cât mai bune împreună.”

Valentina Petre (28 ani) – mijlocaș. A acumulat experiență la Universitatea Alexandria (Liga 2), CSM Alexandria (Liga 1), Olimpia Cluj (Champions League) și AFC Fair Play București (Liga 1).

De-a lungul carierei, Valentina a fost convocată la toate categoriile de vârstă ale echipelor naționale de junioare ale României, ajungând ulterior și în lotul echipei naționale de senioare a României. În paralel cu activitatea de jucătoare, este implicată și în dezvoltarea tinerelor jucătoare, activând ca antrenoare, iar pentru o perioadă a făcut parte și din staff-ul tehnic al echipei naționale feminine U15 a României,ca antrenor principal.

Valentina: „Sunt fericită să mă alătur Clubului Sportiv Universitar din Suceava și îmi doresc să ajut echipa prin experiența acumulată de-a lungul anilor. Sper să avem un sezon reușit și să ne atingem obiectivele.”

CSU Suceava va reveni pe teren pe 29 martie, în etapa a 12-a, când va juca pe Stadionul Areni cu Unirea Slobozia. Echipa antrenată de Marcel Irimie și Bogdan Misiuc ocupă primul loc în Seria a 2-a din Liga a 3-a.

Arată mai multe

Articole pe aceeași temă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *