6 echipe la “Mihai Mironiuc”
Conducerea clubului Universitatea a stabilit în linii mari programul ediţiei din acest an a Memorialului „Mihai Mironiuc”. Turneul va avea loc în perioada 5-7 august şi alături de gazde vor mai participa Ştiinţa Bacău, Universitatea Cluj, HC Odorhei şi Minaur Baia Mare.
La începutul lunii august, la sala Liceului cu Program Sportiv din Suceava, va avea loc a 5-a ediţie a Memorialului „Mihai Mironiuc”. Universitatea Suceava va lua startul în competitie cu ambele echipe, iar alături de acestea vor mai participa alte patru formaţii. Este vorba despre Ştiinţa Bacău, Universitatea Cluj, HC Odorhei şi Minaur Baia Mare. Faţa de anul trecut, la turneul din Suceava nu vor mai fi prezente Steaua Bucureşti şi Olimpus Chişinău.
Universitatea Suceava a reuşit să câştige ediţia de anul trecut a Memorialului “Mihai Mironiuc”. Echipa pregătită de Leonard Bibirig s-a impus în toate cele 5 partide ale turneului, printre victime regasindu-se si Steaua Bucureşti.