Vor să-şi respecte blazonul

Eden Hairi, antrenorul principal al celor de la HCM Constanta, considera ca formatia sa este obligata sa castige partida de maine de la Suceava pentru a ramane alaturi de plutonul fruntas al Ligii Nationale.

Va fi o partidă cel puţin la fel de importantă ca cea cu Sankt Petersburg. Vom întâlni o echipă relativ tânără, dar foarte ambiţioasă şi care se va motiva, cu siguranţă, împotriva noastră. Va trebui să facem un efort suplimentar, să avem o mare dorinţă de victorie pentru că suntem obligaţi să rămânem în plutonul fruntaş. Dacă nu vom putea învinge Suceava, ce pretenţii să mai avem în Liga Campionilor? Nu putem emite pretenţii în Liga Campionilor şi noi să nu fim în stare să câştigăm în campionat. Pentru Sankt Petersburg noi eram o necunoscută şi i-am putut surprinde astfel cu o apărare bună, un portar în formă şi cu unele acţiuni, însă cu Suceava am disputat multe partide şi fiecare ştie care sunt punctele forte ale adversarului. Va fi greu şi pentru că acest joc vine la scurt timp după meciul din Liga Campionilor, iar distanţa până la Suceava este una obositoare“, a declarat Hairi pentru Telegraf.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Vor să-şi respecte blazonul"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*