Vor retrograda trei echipe

Rapid Suceava continua sa aiba emotii in privinta salvarii de la retrogradare la finalul actualului sezon. Intruniti astazi, reprezentantii cluburilor de Liga a II-a, impreuna cu noua conducere a Federatiei Romane de Fotbal, in frunte cu presedintele Razvan Burleanu, au decis ca editia de campionat 2014/2015 a esalonului secund sa se desfasoare dupa un sistem cu doua serii a 12 formatii.

Drept urmare, la finalul actualului sezon al Ligii a II-a, din seria intai vor retrograda ultimele trei clasate in play-out, un lucru care nu este pe placul lui Dumitru Moldovan, presedintele executiv al celor de la Rapid Suceava militand la intrunirea de astazi pentru pastrarea sistemului competitional votat vara trecuta, cel cu doua serii a 14 echipe. “Eu am propus sa fie pastrat sistemul competitional votat in luna august anul trecut, cel cu cate 14 echipe in fiecare serie. Asta ar fi insemnat ca la finalul actualului sezon sa retrogradeze o singura echipa. Nu este vina noastra ca au ramas 12 echipe in serie dupa retragerea celor de la Sportul Studentesc si CS Otopeni. Puteau foarte bine sa completeze seria cu Chindia Targoviste si Dinamo II, asa cum au completat campionatul la Liga I si la Liga a III-a. De asemenea, s-a stabilit ca, din sezonul viitor, echipele sa intre in play-off sau play-out cu toate punctele din sezonul regulat. S-a vazut ca actualul sistem de punctaj nu este bun, pentru ca nu toate meciurile sunt jucate cu adevarat, mai ales pe final de sezon, cand unele echipe nu sunt interesate de anumite meciuri. Oricum, aceasta intalnire a fost mai mult informala. Deciziile nu au nicio valoare daca nu vor fi supuse la vot in cadrul unei Adunari Generale”, a declarat Dumitru Moldovan, dupa intalnirea de astazi.

In clasamentul virtual cu ultimele sase echipe din seria intai (foto jos),  cel de la care se va pleaca in play-out, Rapid CFR Suceava ocupa locul 3, ultimul neretrogradabil.

Clasament - play-outMoldovan a pus in discutie, alaturi de presedinte Dunarii Galati, Auras Brasoveanu, si problemele financiare cu care se confrunta echipele de juniori republicani ale cluburilor de Liga a II-a, care, spre deosebire de cluburile din prima liga, nu beneficiaza de niciun sprijin financiar din partea Federatiei Romane de Fotbal. “Nu este normal ca echipele de Liga I sa primeasca anual cate 100.000 de euro din partea Federatiei pentru grupele de republicani, iar noi, cei din Liga a II-a sa nu primim nimic. Suntem pana la urma tot cluburi profesioniste. Anul acesta ar urma sa fie acordati in jur de 57.000 de euro pentru juniorii republicani, bani pe care sper sa-i primim si noi”, a precizat presedintele gruparii de pe Areni.

Tot astazi s-a discutat si despre formatul Cupei Romaniei, o competitie care dezavantajeaza acum echipele mici. “Cei de la Valcea au ridicat aceasta problema. Trebuie modificat formatul, in sensul ca, in primele faze sa participe toate echipe indiferent de esalonul in care evolueaza, fara capi de serie, la gramada, ca in Anglia. Meciurile trebuie sa se joace pe terenul echipelor mai slab cotate, iar din sferturi sa se joace tur-retur”, a spus Dumitru Moldovan.

COMENTARII:

1 Comentariu la "Vor retrograda trei echipe"

  1. Ce frumos arata tribunele in spatele Domnului Presedinte…

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*