Voica: Ar fi o mare pierdere

Actuala situație de la Universitatea Suceava este deplânsă și de rivalii tradiționali. Antrenorul Științei Bacău și al Echipei Naționale de handbal masculin a României, Eliodor Voica, regretă dispariția grupării sucevene din handbalul mare.

„Din punctul meu de vedere, este dureros ce se întâmplă la Suceava, pentru că în momentul de faţă handbalul, sportul în general, mai depinde de latura politică şi asistăm din ce în ce mai frecvent la colapsuri de genul ăsta. Este vorba de bani, nimic nu se poate fără bani, este un lucru real, cu toţii constatăm zi de zi, dar, vorbind de performanţă, lucrurile se discută cu totul şi cu totul altfel. Consider că ar fi o mare PIERDERE, cu majuscule, faptul că Suceava ar putea să nu mai fie pe firmamentul handbalului românesc, fiindcă în ultimii ani a produs foarte mulţi jucători valoroși, de echipă naţională, şi faptul ăsta nu poate decât să ne facă să ne gândim, să fim mai atenţi pe viitor”, a declarat Eliodor Voica pentru sport.bacaul.ro.

 

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Voica: Ar fi o mare pierdere"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*