Vând loc de veci!

Unsprezece dintre handbaliştii echipei locale vor încasa salarii cu 30% mai mici faţă anul trecut.

Ameninţaţi cu dosul tigăilor de tefal de către neveste, jucătorii au trecut la măsuri extreme pentru a astupa găurile din bugetul familiei. Prima soluţie luată în calcul pentru rezolvarea acestor probleme domestice este valorificarea bunurilor personale dobândite odată cu câştigarea titlurilor de cetăţeni de onoare a oraşului.

Chiar dacă analiştii economici nu recomandă tranzacţiile imobiliare în această perioadă cruntă de criză economică de sorginte portocalie, handbaliştii se pregătesc să-şi vândă propriile locuri de veci primite de la primăria locală în vara anului 2009, în semn de apreciere pentru parcursul european din Cupa Challenge.

Am înţeles că eu am fost repartizat undeva pe aleea eroilor necunoscuţi, între un răzeş a lui Ştefan cel Mare şi un fost veteran de război care a luptat în ’44 în Caucaz. Nu e o zonă rău famată, aşa că mă aştept să scot un preţ bun cu ajutorul brokerului de la pompe funebre“, ne-a precizat un handbalist.

Într-o situaţie mai complicată se află jucătorii care au părăsit echipa între timp, aceştia neştiind ce locaţie macabră să revendice. “Dracu’ ştie în care cimitir am fost repartizat!?“, ni s-a plâns un fost “student”.

Anunţ: Vând urgent 3 metri pătraţi pentru loc de veci. Zonă centrală, fără mărăcini. Preţ negociabil.

Balada handbalistului sucevean după reducerea salariului

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Vând loc de veci!"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*