VIDEO| Rapid – Paşcani: 4-2

Rapid Cfr Suceava a încheiat în forţă sezonul de toamnă al Ligii a 3-a. În ultima etapă a turului de campionat, echipa lui Bogdan Tudoreanu s-a impus azi, pe stadionul Areni, cu scorul de 4-2, în faţa grupării Csm Paşcani.

Deşi s-a instalat în jumătatea adversă din primele minute ale jocului, gruparea “ceferistă” a avut parte de un debut de coşmar, oaspeţii reuşind să dezgheţe tabela de pe Areni încă din minutul 11, când Ştiubei a profitat de o pasă greşita dată de Şuleru, a scăpat singur pe partea dreaptă, a trecut în dribling de portarul Pascal şi a deschis scorul cu poarta goală. Gazdele au replicat imediat, dar centrările trimise de Semeghin au fost irosite cu nonsalanţă de Şuleru şi Sumanariu. Gluma s-a îngroşat şi mai mult la jumătatea primei reprize, când păşcănenii au iniţiat un contraatac şcoală pe banda stângă, Maftei i-a pus o minge pe tavă lui Caliniuc, care a dublat avantajul oaspeţilor cu un şut plasat din marginea careului. Puşi în situaţia de a începe o adevărată cursă contra cronometru de recuperare a handicapului de pe tabelă, rapidiştii au primit o primă mână de ajutor în acest sens din partea centralului Marius Bărbuş, care a lăsat formaţia păşcăneană în zece oameni încă din minutul 35, când Nuţescu a încasat al doilea cartonaş galben după o altercaţie generală iscată între jucătorii celor două echipe. Astfel, pe fondul superiorităţii numerice din teren, gazdele au reuşit să reduca din diferenţă în secvenţele de final ale primei reprize, când Semeghin a executat un corner de pe partea dreaptă, fundaşii oaspeţilor au respins neconvingător şi Florin Plămadă a pus latul pentru 1-2 la pauză.

Repriza secundă s-a desfăşurat într-o singura direcţie, către buturile apărate de Listaru, “alb-vişinii” ratând în două rândurile egalarea la execuţiile lui Ghiviziu şi Golofca, ambele întâlnind bara porţii adverse. Sarabanda ocaziilor rapidiste a continuat, iar după o oră de la fluierul de start, arbitrul Marius Barbus a dictat penalty la un fault comis asupra lui I. Plămadă. Devenită o adevărată corvoadă pentru “ceferişti” executarea loviturii de pedeapsă a căzut pe umerii lui Ghiviziu, care şi-a aşezat mingea pe punctul cu var şi a păstrat tradiţia, şutul acestuia fiind parat uşor de Listaru. Reduta oaspeţilor avea să cedeze însă doua minute mai târziu, când acelaşi Ghiviziu a executat rapid un aut de margine, Golofca a centrat pe linia careului de şase metri şi Semeghin a îndeplinit o simplă formalitate pentru 2-2. Aflată pe val, trupa lui Tudoreanu a trecut în avantaj la jumătatea reprizei secunde, când Ghiviziu a centrat în mijlocul suprafeţei de pedeapsă, Golofca a încercat o execuţie pretenţioasă la care portarul oaspeţilor nu a putut reţine mingea şi I. Plămadă a înscris cu şut din gura porţii. Gazdele au scapat definitiv de emoţii cu zece minute înainte de flueirul final, când Bosancu a centrat perfect de pe partea dreaptă şi I. Plămadă a realizat dubla, închizând tabela la 4-2 pentru rapidisti.

Rapid Cfr: Pascal – Bosancu, Fl. Plămadă, Ailenei, Oniu – Golofca, Sumanariu, Romaniuc, Semeghin – Şuleru, I. Plămadă. Antrenori: Bogadan Tudoreanu şi Ion Buzoianu. Au mai intrat: Ghiviziu, Stănescu, Doroftei şi Duman.

Rezultatele etapei a 15-a:
Rapid Suceava – CSM Paşcani 4-2
Oţelul II Galaţi – FCM Dorohoi 4-1
Petrotub Roman – ACS Bacău 2-0
Ceahlăul II – CSM Râmnicu Sărat 0-1
Aerostar Bacău – CS Panciu 0-1
CSM Focşani – Cetatea Târgu Neamţ 0-0
ABC Stoicescu – Politehnica Galaţi 0-3
Sporting Suceava va sta în această rundă.

Clasament:

1. Petrotub Roman 14 9 5 0 31-7 32
2. Rapid Suceava 14 10 2 2 28-10 32
3. ACS Bacău 14 10 1 3 26-8 31
4. CS Panciu 14 8 3 3 15-9 27
5. CSM Râmnicu Sărat 14 8 1 5 23-15 25
6. Sporting Suceava 14 6 3 5 22-18 21
7. CSM Paşcani 14 5 3 6 14-17 18
8. Aerostar Bacău 14 5 3 6 14-19 18
9. Oţelul II Galaţi 14 5 1 7 24-26 16
10. Ceahlăul II Piatra Neamţ 14 5 1 8 14-24 16
11. FCM Dorohoi 14 3 4 7 13-19 13
12. Cetatea Târgu Neamţ 14 3 4 7 10-25 13
13. ABC Stoicescu Buzău 14 3 3 8 13-25 12
14. CSM Focşani 14 2 5 7 9-22 11
15. Politehnica Galaţi 14 3 1 10 19-31 10

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "VIDEO| Rapid – Paşcani: 4-2"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*