VIDEO| Lungu: “M-am îmbătat cu apă chioară”, Vornicu: “Trebuie schimbat antrenorul!”, Mocanu: „Aruncăm bani într-o gaură neagră”

consiliu-local-consilieri

Consiliul Local Suceava a aprobat, joi, modificarea contractului de finanţare a asociaţiei sportive Rapid CFR Suceava astfel încât din fondurile nerambursabile să se permita plata salariilor jucătorilor, în limita salariului mediu pe economie. Cu această ocazie, o parte dintre aleșii locali au comentat situația echipei locale de fotbal.

Euforic dupa meciul din Giulești, primarul Ion Lungu și-a luat acum gândul de la promovare.

„Sunt trist pentru că lucrurile merg așa cum merg la echipa de fotbal, chiar mă bucuram că avem o șansă la promovare. În acest an am dat 950.000 de lei la clubul Rapid și mai avem de dat 250.000 de lei. Sunt total dezamagit de ceea ce se întamplă acolo, luăm bătaie acasă de la echipe care nu au niciun fel de pretenții, chiar nu îmi explic ce se întâmplă. Acolo sunt niște lucruri pe care nici eu nu le stăpânesc, m-am îmbătat cu apă chioară. Oricum, fotbalul este un fenomen social și trebuie să sprijinim echipa în continuare, iar pentru a le da posibilitatea să deconteze banii primiți este bine să aprobăm acest proiect de hotărâre”, a spus Ion Lungu.

Viceprimarul Lucian Harșovschi a fost de acord cu proiectul propus de primar, dar a lăsat să se înțeleagă că dacă nu își va reveni în cele două meciuri rămase de jucat în acest an Rapidul va primi mai puțini bani anul viitor.

„Noi vom vota acest proiect. Sperăm ca echipa de fotbal și celelalte ramuri sportive să aibă performanțe. Suntem la sfârșit de an și vine bugetul pentru anul viitor. Cand vom aloca sumele de bani pentru 2016, le vom aloca în funcție de performanțele din anul acesta”, a atenționat Lucian Harșovschi.

Corneliu Vornicu nu a împărtășit de la bun început optimismul primarului cu privire la o posibilă promovare în Liga I. Cât privește rezultate negative ale Rapidului din ultima perioadă, șeful Comisiei pentru Sport este de părere că principalul vinovat este antrenorul Bogdan Tudoreanu.

„La ora actuală clasamentul arată prost pentru noi, suntem pe locul 7, în afara play-off-ului. Cunosc mai bine situația echipei și, dați-mi voie să vă spun, o echipă care dorește să promoveze are un buget de cel puțin 30 de miliarde de lei vechi. Noi, ca să putem promova, trebuia să ajungem la un buget de genul acesta, iar pentru eventuala menținere a echipei în Liga I ar fi fost necesare între 1-2 milioane de euro. În condițiile actuale, niciodată noi nu vom putea să suportăm din punct de vedere pecuniar aceste costuri. Iarăși din păcate, agenții economici cu potențial nu doresc să participe la finanțarea acestui sport. Singurul asociat al clubului (n.r. Gabriel Clim) să știți că plătește bani grei din buzunar pentru această echipă. Din păcate, rezultatele sunt așa cum sunt, istoria de anul trecut se repetă. Se întâmplă ceva acolo, iar eu cred că totul pleacă în primul rând de la antrenor. Trebuie schimbat antrenorul și trebuie bani pentru acest lucru. Trebuie asigurate condițiile necesare și apoi să solicităm performanțe”, a spus Corneliu Vornicu.

La polul opus, consilierul Vasile Mocanu nu este de acord cu sumele vehiculate pentru finanțarea echipei de fotbal.

“Cred ca ar trebui să analizăm foarte bine dacă este oportun să aruncam acești bani într-o gaura neagră, într-o fântână care nu poate fi controlată. Am avut o echipă foarte bună de handbal și n-am susținut-o. Acum încercăm să facem ceva cu fotbalul ca să mai obținem niște voturi de la cei care merg la meciuri”, a spus Mocanu.

În final, proiectul privind decontarea salariilor fotbaliștilor din fonduri nerambursabile a primit avizul consilierilor, iar primarul Ion Lungu a decretat: „Proiectul a trecut. Domnilor fotbaliști, așteptăm și rezultate!”

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

5 Comentarii la "VIDEO| Lungu: “M-am îmbătat cu apă chioară”, Vornicu: “Trebuie schimbat antrenorul!”, Mocanu: „Aruncăm bani într-o gaură neagră”"

  1. Demisia Ted !! Cum nu scapa Ion Creanga de raie capreasca asa nu scapa rapid de Ted !Afara ! Demisia!

  2. astazi la ora 12 fratele lui Balan era in statie Orizont, iesea de la agentia de pariuri cu mana plina de foite de la pariuri
    Ma jur ca nu mai merg la nici un meci , in fiecare an se intampla la fel se castiga 5-6 meciuci dupa care totul este la pariuri , eu jur ca nu mai merg la stadion sa urlu acolo ca prostu degeaba , de ce sa pierd 2 ore din viata pe stadion cand totul este trucat
    Imi pare rau dar decat asa fotbal mai bine sa nu mai fie deloc

  3. SINGURA SOLUTIE ESTE DEMISIA ANTRENORULUI SI A TOT STAFUL.TREBUIE ADUS UN ANTRENOR CU NUME CARE SA STIE CU CE SE MANANCA ACEST SPORT NUMIT FOTBAL.O RECOMANDARE AR FI MARIN BARBU.HAI SUCEAVA PENTRU MAINE CU BACAUL.ACEST MECI ESTE UN DERBI PENTRU PLAY-OF.

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*