VIDEO | Foresta, eșec drastic cu Dacia Unirea Brăila

Foresta a suferit a treia înfrângere de la startul pregătirilor de iarnă, după ce a pierdut sâmbătă, în fața celor de la Dacia Unirea Brăila, cu scorul de 4-0, într-un amical disputat pe terenul din Odobești.

Gruparea brăileană a deschis scorul în meciul din Vrancea în minutul 32, prin R. Stănescu, care  înscris cu un șut superb sub bara transversală pentru 1-0 la pauză.

Mult mai pragmatică în fața porții, formația antrenată de Florentin Petre a marcat de alte trei ori în repriza secundă a întâlnirii, Cocîrlă, Ioniță și Şt. Sava ducând scorul la 4-0 într-un interval de doar 13 minute.

Foresta: Zvoronciuc – Sumanariu, Celeadnic, Novacek, Drugă – Terzic, Kanote – Cimbru, Zouaoui, Filip – Marin. Pe parcursul meciului au mai intrat: Gal – Mateciuc, Knezevic, Stănescu, Sîncelean, Martin, Vultur și Hostiuc.

A fost al șaselea amical disputat de „galben-verzi” în intersezon, după cele cu  CSM Pașcani (9-1), Gloria Buzău (1-2), Aerostar Bacău (0-2), Sporting Vaslui (1-1) și Ştiința Miroslava (4-0).

În ultimul test din această iarnă, Foresta va întâlni, miercuri, grupa de juniori de elită de la FC Botoșani.

Echipa antrenată de Ivan Gvozdenovic va relua campionatul Ligii a III-a pe data de 23 martie, când va primi, pe stadionul Areni, vizita Ceahlăului Piatra Neamț.

Foto: Sportul de Vrancea

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "VIDEO | Foresta, eșec drastic cu Dacia Unirea Brăila"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*