Rapid Suceava a încheiat sezonul regulat aşa cum l-a început: cu o înfrângere în deplasare. Sâmbătă, în ultima etapă dinaintea play-out-ului pentru menţinerea în Liga a II-a, echipa antrenată de Costel Ilie a pierdut pe terenul Dunării Călăraşi cu scorul de 1-3, la capătul unui meci în care a condus vreme de jumătate de oră pe tabela de marcaj.
Implicată în lupta pentru promovare, formaţia de pe malul Borcei a luat cu asalt poarta suceveană încă din debutul întâlnirii, dar Alami a trimis peste transversală, iar mai apoi Niga s-a opus, respingând mingea în corner, la un şut din interiorul careului expediat de Chiţu. Contrar cursului jocului, oaspeţii au deschis scorul în minutul 14, când Boiciuc şi-a trecut în cont al doilea său gol în tricoul Rapidului, după ce l-a învins pe Lungu cu o lovitură plasată de cap din opt metri. Trupa antrenată de Adrian Mihalcea a avut şansa egalării la jumătate de oră de la fluierul de start, când Vădrariu a executat o lovitură liberă de pe partea dreaptă, portarul Niga a respins balonul în faţă, dar reluarea din “foarfecă” a marocanului Alami a trecut pe lângă ţintă. Ce n-a reuşit Vădrariu, scăpat unu la unu cu Niga, în minutul 41, au reuşit rapidiştii trei minute mai târziu. S-au egalat singuri, la o fază în care Dunărea a beneficiat de un corner de pe partea dreaptă, iar Dănilă a deviat mingea cu capul în propria poartă pentru 1-1 la pauză.
Mihalcea a făcut două schimbări în debutul reprizei secunde, iar mişcarea avea să se cunoască repede pe tabelă. Prefaţat de ocazia lui Alami, golul de 2-1a venit în minutul 61, când Balint a primit o pasă în adâncime, sucevenii s-au oprit pentru un off-side inexistent, iar atacantul Dunării a înscris cu un şut plasat din mijlocul careului. Plecată în Bărăgan lipsită de patru titluari şi fără soluţii viabile de pe banca de rezerve, trupa lui Costel Ilie nu a avut replică în faţa celei de-a doua clasate în serie. Mai mult, gazdele şi-au securizat victoria în minutul 75, când congolezul Kanda a înscris dintr-o lovitură liberă de la 22 de metri, la care Niga a plonjat după minge pentru fotografi. Dunărea Călăraşi – Rapid Suceava s-a terminat 3-1, iar “ceferiştii” încheie sezonul regulat în genunchi, fără victorie din luna octombrie.
Dunărea Călăraşi: C. Lungu – Ţenea, Bumbac, M. Popescu (46’ S. Matei), M. Chiţu – V. Balint, Sg. Popescu, Preoteasa, Vădrariu (’58 A. Stoica) – Alami (’79 V. Andrei), Kanda. Antrenor: Adrian Mihalcea.
Rapid CFR Suceava: Niga – G. Apostol, Velescu, D. Ciobanu, Bîgu,- Dănilă, Aeroaiei (’66 Dudea) – Golofca, I. Plămadă (’79 Tudorache), Ghiorghiciuc (’87 A. Vornicu) – Al. Boiciuc. Antrenor: Costel Ilie.
Rezultatele ultimei etape din sezonul regulat:
Rapid Bucureşti – ACS Berceni 1-1
Farul Constanţa – Gloria Buzău 2-0
Ceahlăul Piatra Neamţ – CS Baloteşti 0-1
Academica Clinceni – SC Bacău 0-0
Dunărea Călăraşi – Rapid Suceava 3-1
Dacia Unirea Brăila – Bucovina Pojorâta 2-0
Oţelul Galaţi a stat în ultima rundă.
Clasament sezonul regulat 2015/2016:
LOC | ECHIPA | M | V | E | Î | GM | GP | +/- | PCT | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | Rapid Bucuresti | 24 | 16 | 6 | 2 | 43 | 10 | 33 | 54 | |
2 | Dunarea Calarasi | 24 | 15 | 7 | 2 | 50 | 13 | 37 | 52 | |
3 | Farul Constanţa | 24 | 13 | 5 | 6 | 46 | 30 | 16 | 44 | |
4 | Dacia Unirea Braila | 24 | 13 | 5 | 6 | 30 | 19 | 11 | 44 | |
5 | FC Clinceni | 24 | 13 | 4 | 7 | 45 | 23 | 22 | 43 | |
6 | SC Bacău | 24 | 11 | 3 | 10 | 28 | 28 | 0 | 36 | |
7 | ACS Berceni | 24 | 9 | 7 | 8 | 32 | 35 | -3 | 34 | |
8 | Gloria Buzău | 24 | 9 | 4 | 11 | 23 | 39 | -16 | 31 | |
9 | CS Baloteşti | 24 | 6 | 8 | 10 | 23 | 30 | -7 | 26 | |
10 | RAPID SUCEAVA | 24 | 6 | 7 | 11 | 22 | 36 | -14 | 25 | |
11 | Ceahlaul Piatra Neamt | 24 | 3 | 5 | 16 | 14 | 40 | -26 | 14 | |
12 | Otelul Galati | 24 | 3 | 3 | 18 | 12 | 43 | -31 | 12 |
MAI ADUCETI UN FUNDAS SI UN ATACANT DACA VRETI SA RAMANETI IN LIGA A2 a.
si un antrenor si un presedinte ca lumea si atunci sigur va fi altfel ! Pina atunci sintem in grafic ! Asta ne e valoarea momentan !!!
Bumbac e la dunarea?