Universitarii încep returul la Făgăraș

ciubotariu-fagaras

Liga Națională de handbal masculin programează în acest weekend meciurile din cadrul primei etape a returului sezonului regulat. În această rundă, CSU Suceava va juca sâmbătă, de la ora 18:00, pe terenul grupării CSM Făgăraș.

Adversara sucevenilor ocupă ultima poziție în Liga Națională, dar are moralul ridicat, după ce în ultimul meci oficial a învins gruparea HC Adrian Petrea Reșița cu scorul de 25-23. De cealaltă parte, universitarii încearcă să facă uitat cât mai repede eșecul la opt goluri diferență suferit marți la Timișoara.

„Ne așteaptă un meci foarte greu. CSM Făgăraș s-a întarit între tur și retur cu centrul Emilian Turcu de la Reșița și a schimbat antrenorul. În plus, gazdele au moralul bun după ce au reușit să câștige în etapa trecută. Chiar dacă nu ne va fi ușor, cred că la finalul celor 60 de minute victoria va fi de partea noastră”, a declarat antrenorul Adrian Chiruț.

Andrei Drăghici

Andrei Drăghici

După ce l-au pierdut pe George Șelaru – plecat la Dunărea Călărași universitarii s-au acoperit pe postul de portar cu Andrei Drăghici, care a revenit astfel la Suceava după doi ani și jumătate.

Singurul jucător indisponibil din lotul sucevean este interul Adi Tîrzioru, care este accidentat.

În turul campionatului, CSU Suceava a învins, pe teren propriu, pe CSM Făgăraș cu scorul de 29-22.

Întâlnirea de sâmbătă va fi arbitrată de tandemul Badiu/Barbu.

Programul complet al etapei a 14-a:

HC Odorhei – HC Adrian Petrea Reșița
CSM Făgăraș – CSU Suceava
Politehnica Timișoara – HC Dobrogea Sud
CSM București – Dunărea Călărași
Potaissa Turda – HC Vaslui
CSM Satu Mare – Dinamo București
Steaua București – CSM Focșani

LOCECHIPAMVEÎGMGP+/-PCT
1Dinamo Bucureşti24192375365310059
2Potaissa Turda2417257106624853
3CSM Bucureşti2417166835939052
4HC Odorhei2415547156457050
5HC Dobrogea Sud Constanta2414286796225744
6HC Vaslui2412111606639-3337
7Politehnica Timişoara2410596256012435
8Dunarea Calarasi249510644651-732
9CSU SUCEAVA2410014622633-1130
10Steaua Bucureşti248511608610-229
11CSM Focşani246216586654-6820
12CSM Făgăraş242121550690-1407
13CSM Satu Mare241122579707-1284
14HC "Adrian Petrea" Reşiţa00000000

Despre autor

Daniel Vatamanu
Membru fondator al www.GazetaSV.ro | Redactor-prezentator la Intermedia TV Suceava.

COMENTARII:

Scrie un comentariu! la "Universitarii încep returul la Făgăraș"

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*