Un cap în gură, 13 etape

Bataile in ligile lui Aurel Daicu se tin lant, sunt la ordinea zilei etapa de etapa, iar dupa sedinta de joi a Comisiei de Disciplina din cadrul AJF s-a lasat si cu sanctiuni.

Cea mai drastica pedeapsa a primit-o Romica Costica Radasanu, jucator la divizionara a cincea Cetatea Avantul Baia, care a incasat nu mai putin de 13 etape de suspendare si o amenda de 500 de lei, dupa ce, in timpul meciului jucat pe teren propriu duminica trecuta contra Recoltei Fantanele s-a ridicat de pe banca de rezerve si i-a aplicat un cap in plina figura observatorului Marius Suhan (foto), acesta din urma platind astfel pentru o lovitura de la 11 metri acordata oaspetilor.

O alta nota de plata le-a venit celor de la Releul Mihoveni, care au pierdut la “masa verde”, scor 0-3, meciul cu Sport Style Ciprian Porumbescu, dupa ce Comisia de Disciplina a ajuns la concluzia ca la jocul de la Mihoveni s-au petrecut mai multe nereguli care au influentat in final rezultatul meciului, incheiat in teren cu 1-1.

In sedinta de ieri, Pavel Corneliu Olar (Locomotiva Dornesti) a primit trei etape de suspendare in vreme ce Denis Maranda (Viitorul Liteni), Andrei Gabriel Halirki si delegatul Ioan Badelita (ambii de la Unirea Horodnic), au incasat cate doua etape.

COMENTARII:

21 Comentarii la "Un cap în gură, 13 etape"

  1. Nu susțin astfel de fapte dar nu cred că acest individ pe nume Marius Șuhan încasează bătaie degeaba. S-a lăsat de arbitraj în speranța că poate nu mai încasează bătaie și uite că iar s-a întâmplat. AJF Suceava are cei mai penali arbitri, care știu să vândă meciuri și să își bată joc de munca unor oameni.
    Să se facă o anchetă interioară și să se vadă ce și cum. Dar până nu pleacă hoțul șef (Daicu) slabe șanse…

  2. ..mare dreptate ai…furaciune la drumul mare…sa plece hotul.

  3. BOSSULE l-ai uitat pe Moldovan, stai să vezi ce show face duminică la Putna. Ăștia trei trebuie fugăriți de la AJF cu pietre.

  4. We, da voi de teorii ale conspiratiei nu v-ati saturat? Faceti macar 10 clase cat e minimul necesar da cu frecventa si apoi intrati in rand cu lumea! Chiar nu va e rusine de prostiile pe care le debiteaza mintea voastra si apoi le puneti in aplicare? Aveti in fiecare an niste obiective de tot iar cand vine vorba de performanta pe voi ca va fura daicu si arbitrii. Ia daca tot sunteti voi asa bine pregatiti cumparati un loc la liga a 3-a si intrati in fotbalul profesionist sa vedeti ce inseamna o competitie decenta. Sa vedeti voi acolo cheltuieli si amenzi pentru ca voi. Dar nu, voua va place sa mancati in fiecare duminica! Ca doar atat este nivelul vostru mintal! S-au facut 14 echipe anu asta la liga 4, de ce? pentru ca adancata si alte echipe i-a furat daicu anu trecut iar cand i-a invitat in liga 4 au refuzat. De ce toate echipele care au promovat in liga 3 de la noi, in afara de rapid si sporting, se chinuie? Pentru ca inca nu inteleg ca problema e la EI!!!

  5. corect mishu. merg duminica la teren in sat si injura ca boii. baia, veresti, adancata,….astea-s echipe? sa va fie rusine cei cre bat arbitrii

  6. Vai ce le mai pupați voi dosul celor de la Adâncata. Nu mai puteți de grija lor.

  7. daicu acum e cu pojorata.le-a luat o gramada de bani ca sa ii promoveze in c si ii mulge de bani in continuare.ii reprezinta la frf ,azi la radAUTI SE PLANGEA IN TRIBUNA CA IAU PREA MULTE GALBENE.antoniu si cu anton umbla sav il schimbe la anul,cand vor fi alegeri.sa dea domnul ,dar nu cu anton,alt hot ordinar,care fura peste toto ,pe unde prinde.

  8. UN CAMPIONAT SLAB,PATRONAT DE UN HOT.SINGURUL CAMPIONAT IN CARE NU SE DA NICI UN PREMIU SI IN CARE DAICU ISI UMPLE PORTBAGAJUL MECI DE MECI.ARBITII CORUPTI(moldovan,cont,ignatescu),observatori betivi si spagari(80 la suta)sa le dea capuri in gura,singura solutie

  9. bossu plangaciosu | 12 octombrie 2013 at 11:46 | Răspunde

    Si au gasit mercenarii de BOSANCU fraieri la Putna unde dupa ce sa incheiat jocul iau banutii si au si uitat unde joaca .Da na acum dupa ce teparul de taticu e aproape de parnaie ptr. evaziune au si ei nevoie de papica.

  10. misule da voi jucati profesionist in liga 3-a sunteti primi de la coada cu vedeta voastra zaremba ciocu mic

  11. vas, vezi c-ai incurcat borcanele!

  12. Adevarul e ca traim intr-o lume plina de invidie. Toata lumea vrea sa se arate. Bai fratilor, stati oleaca, cine sunteti voi? Aveti echipe de liga 1,2?
    Avem pretentii de la Rapid, Sporting, Radauti da nu de la Adancata, Baia, Paltinoasa, Veresti chiar si Putna etc.. Voi cei care comentati si tot comentati ce aveti? Va roade invidia? La Rapid pt. un cunoscator de fotbal vede si intelege ca nu sunt bani si ca le este greu sa vina pe banii lor de acasa. Poate ca-s buni si sunt buni la lotul asta da este o echipa de locurile 5-6, dar daca nu sunt bani? La Sporting, si acolo se poate mai mult, la Radauti noroc de Manu. Anul trecut a fost si echipa si bani. Anul asta mai greu cu lotul.
    „De ce e Romania cea mai tara proasta, cum zicea Dinescu?”
    -pentru ca romanii ies in strada cu sutele de mii doar atunci cind e vorba despre fotba.
    Jiji despre cultura:
    Ce cultură, mă? În capitalism nu există decât banul, asta-i singura cultură.

    • de unde stii tu ca au fost bani anul trecut la radauti…acum jucatorii actuali au salarii duble fata de anul trecut..asa va mai invartiti in jurul cozii..nu e vb de invidie dar lumea vede adevarul..

  13. Comentati degeaba :)) Da, facem ca voi, zicem ca o sa ia bataie toti arbitri astia de care scrie mai sus: Moldovan, Tacu, etc. Cine mai arbitreaza la noi in campionat? Ganditi-va asa. Da, poate sunteti subiectivi pentru ca vedeti toata chestia asta din afara, credeti-ma, daca am face asa cum ziceti voi nu am mai avea arbitrii buni si nici observatori buni. Daca eu tin cu Steaua si arbitrul X nu ajuta Steaua, nu inseamna ca trebuie sa il iau la bataie, asa e tot timpul, toti vor 5% pentru ca sunt gazdele, iar cai care sunt oaspeti vor arbitrati corect, asa ceva nu se poate. Arbitrii sunt impartiali si va place sau nu, sunt arbitrii buni. Ganditi-va numai la cat de greu este sa fii arbitru, nu e vorba numai de steaguri si de fluiere, e mult mai mult de atat, este foarte greu sa fii arbitru si cel mai greu e sa fii arbitru atunci cand arbitrezi doua echipe in care unii jucatori nu stiu nici macar sa bata un aut, iar spectatorii sunt experti in fotbal, dar defapt nu stiu nimic.

  14. pt MRF: Degeaba încerci să îi aperi prietene, toată lumea știe că Tacu, Moldovan și mai vreo 2 sunt corupți dar în top sunt hoțul șef Daicu și Marius Șuhan. Tu de ce crezi că vorbește lumea de ei? De ce nu vorbesc de alți arbitri în afară de ăștia?

Scrie un comentariu!

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*